9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăCulturăFestivalul de Film și Istorii de la Râșnov

Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov

Activitățile pregătite de organizatori sub genericul „Națiune. Identități” vor fi găzduite de Grădina Cetăţii Râșnov, cinematograful „Amza Pellea”, Biserica Evanghelică Râșnov și, în premieră, Centrul Cultural Reduta și Bastionul Țesătorilor din Brașov.

Printre momentele principale ale festivalului se numără proiecția specială a capodoperei lui Lucian Pintilie, „Reconstituirea”, în prezența actorilor Ilea-na Popovici, George Mihăiță și Vladimir Găitan, la jumătate de secol de la debutul filmărilor. În seara primei duminici a festivalului, Ileana Popovici, George Mihăiță și Vladimir Găitan vor veni în Grădina Cetății Râșnov pentru a vorbi despre filmul care le-a marcat carierele, dar și despre Lucian Pintilie – omul care reprezintă, pentru mulți, superlativul cinema-ului românesc. În urmă cu 50 de ani, peste munte de Râșnov, la Sinaia, cei trei actori, debutanți la acea vreme, împreună cu consacrații George Constantin și Emil Botta, filmau „Reconstituirea”, pelicula votată în repetate sondaje drept cel mai bun film românesc al secolului 20. Filmul a avut premiera mondială la Cannes în 1970 și va putea fi vizionat la FFIR în prezența actorilor pe 22 iulie.

Alte premiere marcate anul acesta de FFIR constau în competiția oficială de film documentar și o școală de vară de jazz, aceasta din urmă fiind coordonată de Mircea Tiberian.

În premieră, competiție de film documentar

Pentru prima dată, Festivalul de Film şi Istorii Râşnov își lansează competiția oficială de film docu-mentar, care va beneficia de un juriu de profesioniști, format din Pierre-Henri Deleau, fondatorul Quinzaine des réalisateurs, criti-cul de film Irina Margareta Nistor, producătorul Gabriela Albu, producătorul TVR Claudia Nedelcu Duca și istoricul Bogdan Popovici. De asemenea, vor fi decernate premiul liceenilor și premiul publicului.

În competiție se regăsește și filmul regizorilor Andrei Gorgan și Monica Lăzurean Gorgan, „Dacii liberi”, care a avut premiera mondială la TIFF 2018. Documentarul aduce laolaltă vieţuitorii unui sat dacic, un istoric şi un arheolog – membrii unei trupe de reconstituire istorică, un grup de daci mistici, un organizator de proteste, administratorul sitului UNESCO -Sarmisegetusa Regia şi participanţi la Congresele de Dacologie. Pe toţi îi uneşte pasiunea comună pentru daci, însă îi desparte viziunea diferită asupra unui episod istoric care devine, de la an la an, tot mai popular în România.

Evenimentele din decembrie 1947

La Cinematograful „Amza Pellea”, 20 de dezbateri pu-blice se vor desfășura sub umbrela „Râșnov Society Debate Forum”. Printre acestea se numără o dezbatere despre unul dintre cele mai controversate gesturi din istoria modernă a României. Pornind de la volumul „Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I”. Istoricii Andrei Muraru și Alexandru Muraru, publicistul Ioan Stanomir și politologul Cristian Pîrvulescu vor discuta despre evenimentele din decembrie 1947 și despre semnificația acestora la mai mult de 7 decenii distanță.

Despre una dintre dilemele fundamentele ale individului contemporan va fi vorba în dezbaterea “Identitate națională și transnațională”. Discuția va fi purtată de publicistul și filosoful independent Sorin Cucerai, de antropologul cultural Alec Bălășescu, de medicul cardio-log și investitorul Wargha Enayati și de country-manager-ul -Oracle România, Sorin Mîndruțescu.

Cine-concerte

Concertele acustice în aer liber din Grădina Cetății Râșnov se vor ține lanț și anul acesta, printre acestea numărându-se Mircea Tiberian, cu un concert „La Classe operaia va in Pa-radiso”, Vița de Vie într-un concert acustic caritabil pentru HOSPICE Casa Speranței, acustic duo-ul Dan Byron & Doru Trăscău (The Mono Jacks), trupele Unda, Fără Zahăr, Nightlosers, Cuibul, Țapinarii. În plus, anul acesta, FFIR a anunțat încă un cine-concert la Cetate – o proiecţie a filmului mut „Shiraz, A Romance of India” (1928), acompaniat de sound-design live semnat de Foley’Ala, vocea Irinei Margareta Nistor și o introducere din Salman Rushdie. 

Cele mai citite

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă