15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăCulturăDescoperire incredibilă în Egipt. Arheologii au rămas fără cuvinte

Descoperire incredibilă în Egipt. Arheologii au rămas fără cuvinte

Sarcofagele, ale căror decoraţiuni în culori vii sunt încă vizibile, au fost descoperite în necropola Asasif din oraşul Teba, aflat pe malul stâng al Nilului.

Ele erau dispuse în două straturi suprapuse.

„Aceasta este una dintre cele mai ample şi mai importante descoperiri” făcute în ultimii ani, a precizat Ministerul pentru Antichităţi din Egipt.

Mai multe detalii despre cele 20 de sarcofage vor fi prezentate într-o conferinţă de presă ce va fi organizată sâmbătă.

Cele mai multe dintre mormintele din necropola Asasif, aflată în apropiere de Valea Regilor, datează din timpul Perioadei Târzii a Egiptului Antic (664 î.e.n. – 332 î.e.n.).

Cu toate acestea, necropola găzduieşte şi morminte ce datează din prima parte a celei de-a 18-a dinastii egiptene (1550 î.e.n. – 1292 î.e.n.) din Noul Regat Egiptean, în care au domnit faraoni celebri, precum Amosis I, Hatşepsut, Tutmes al III-lea, Amenhotep al III-lea, Akhenaton şi Tutankhamon.

Săptămâna trecută, Ministerul pentru Antichităţi a anunţat că arheologii egipteni au descoperit o străveche „arie industrială” pe malul stâng al complexului funerar de la Luxor.

Acea arie industrială conţinea „clădiri pentru depozitarea şi curăţarea ustensilelor funerare, dar şi numeroase obiecte din ceramică datând din timpul celei de-a 18-a dinastii egiptene”, a dezvăluit acelaşi minister.

Cele mai citite

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă