18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialPensiile speciale ale polițiștilor și militarilor se vor rediscuta, joi, la Guvern....

Pensiile speciale ale polițiștilor și militarilor se vor rediscuta, joi, la Guvern. Specialiștii din cadrul MAI și MApN pregătesc draftul unei Ordonanțe în acest sens

Pensiile speciale ale polițiștilor și militarilor se vor rediscuta în perioada următoare. Angajații de la Interne și de la MApN sunt vizați de un nou proiect legislativ.

"În acest moment, specialiştii Ministerului Apărării Naţionale şi cei ai Ministerului Afacerilor Interne continuă consultările şi pregătesc draft-ul actului normativ ce va fi discutat în cadrul Executivului, cele două ministere fiind co-iniţiatoare", se arată într-o precizare a MApN.

Premierul Mihai Tudose a explicat, luni, la Antena 3, că situaţia pensiilor speciale trebuie rezolvată pentru că este o problemă de "moralitate", iar Executivul trebuie să-şi asume stingerea acestui "incediu" înainte de a fi prea târziu, dând însă asigurări că nu vor scădea veniturile pentru cei cu pensii în plată

"Avem de repus în lucrurile fireşti nişte derapaje din ultimii ani. Nu mai există nicăieri pe planeta asta o situaţie, o ţară, un loc, unde când ieşi la pensie să iei de la locul de muncă mai mulţi bani decât luai când munceai, să ieşi la pensie la vârste de până la 50 de ani pe acest algoritm. (…) Iertaţi-mă, ceva nu e în regulă. Nu vorbesc numai de impactul bugetar, vorbesc de moralitate", a spus premierul.

Tudose a afirmat că nu se vor pierde bani pentru cei care au câştigat deja nişte drepturi, însă sistemul trebuie repus în funcţiune pentru viitor.

"O să iasă, hai să facem curat, că altfel închidem ochii, ne facem că nu vedem, nu ne asumăm să facem curăţenie şi la un moment dat o să ne trezim că nu mai avem soluţie. (…) Ca un incendiu, ne asumăm că îl stingem acum sau îl lăsăm să ardă tot ce se poate arde şi la un moment dat să constatăm că nu îl mai putem stinge", a afirmat el.

Întrebat despre situaţia militarilor care au ieşit deja din sistem, el a răspuns: "Am înţeles, asta e viaţa".

Tudose a spus că schimbările nu vor fi făcute "peste noapte", ci proiectul se va afla în dezbatere. El a mai explicat că cea mai mare problemă este în cazul militarilor, în schimb magistraţii, care au un statul special, vor face subiectul unei alte discuţii.

 

 


Citește și:






 

Cele mai citite

EXCLUSIV. Surse liberale: Nicușor Dan a vrut să demisioneze după trei luni; PNL l-a oprit

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vrut să demisioneze din funcție, după aproximativ trei luni de la preluarea mandatului, au declarat, pentru cotidianul...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Rusia – Ucraina, ziua 784: Țara vecină denunță un nou atac masiv asupra infrastructurii sale energetice

Forţele ruse au întreprins în noaptea trecută un nou ''atac masiv'' cu rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice ale Ucrainei, făcând cel puţin şase răniţi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă