Pe la începutul anilor ‘90, un grup de tineri jurnaliști acreditați la noul Senat al României, Sala Omnia, asculta ușor distrat sfaturile unei jurnaliste mai experimentate, care le spunea să aibă grijă la contracte, să nu fie plătiți la negru și să se asigure că vor avea pensii decente când va fi să fie.
După douăzeci și cinci de ani, jurnaliștii care au rămas în breaslă s-au trezit că mare parte din timp au lucrat pe salariul minim la alb și restul la negru, că, deși au prestat săptămână de săptămână, ani în șir fără să-și ia concediu, nu le-au fost plătite contribuțiile la pensie cu anii etc. Puteți înlocui jurnalist cu alte meserii. Dar nu cu cele care oferă pensii speciale. Acolo e altă poveste.
Pensiile speciale sunt pentru oameni speciali. Sunt cei care merită să primească pensii încă mai mari decât salariul de la vârste la care alții mai au încă mult și bine de tras. De ce? Pentru că ei sunt speciali, s-au aflat în poziții-cheie și au suficient lobby în Parlament și pe la Guvern, pe la orice guvern, astfel încât să-și conserve privilegiile și să și le sporească. Pentru că cine-mparte… parte-și face. Sieși sau specialilor.
Discuțiile despre pensiile speciale apar în spațiul public din când în când. De obicei, atunci când există o nerăbdare sau mirosul înălțătorului sentiment al lui „hai, că se poate!”. Sau atunci când lideri politici fără anvergură reală au nevoie să facă frumos în fața specialilor de care depind mult mai mult decât se vede la televizor. Pentru că specialii care contează reprezintă forța aceea mută fără de care puterea politică nu poate. Reprezintă puterea mută. Specialii pensiilor speciale sunt Binomul și Trinomul.
Știrile din ultima vreme cel mai probabil de aici au pornit. Din această nevoie de a-i satisface pe speciali. Așa cum au fost satisfăcuți aleșii locali, cum s-au satisfăcut pe ei înșiși parlamentarii, care și-au oferit sume forfetare de peste zece mii de lei.
Partea proastă este că guvernarea PSD-ALDE, deși se bucură de o majoritate mai mult decât confortabilă și a bătut monedă pe un program de guvernare tip Tăblițele lui Dragnea, n-a ieșit până acum în evidență decât prin provocarea unor proteste masive în stradă, moțiunea de cenzură împotriva propriului cabinet, decizii economice amato-ricești, cele mai multe retrase de pe agendă ca fiind prea proaste, și preocuparea obsedantă de a-i salva de pușcărie pe corupți. Atât. Nimic pentru oamenii simpli, totul pentru speciali. Ipocrizie. Școala socialistă.
