27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăEconomieFoto interviuFiica lui Whitney Houston a dispărut după funeraliile mamei sale. Ce a...

Fiica lui Whitney Houston a dispărut după funeraliile mamei sale. Ce a făcut Bobbi Kristina Brown după ce a fugit de familie

Fiica lui Whitney Houston, Bobbi Kristina Brown, a dispărut după funeraliile mamei sale, stârnind panica în rândul membrilor familiei sale.

După ce a plecat de la biserica baptistă New Hope din Newark, unde a avut loc ceremonia funerară a mamei sale, Bobbi Kristina Brown şi-a părăsit familia şi a consumat droguri, informează Daily Mail, citat de Mediafax.

Fiica artistei ar fi trebuit să îşi însoţească rudele la un restaurant din Newark, oraşul natal al lui Whitney Houston, dar a dispărut, stârnind panică în rândul familiei sale.

“Toată lumea s-a speriat şi a sunat-o pe Bobbi Kristina pe telefonul mobil”, a declarat un prieten al familiei pentru The Daily Beast.

“A fost atât de multă agitaţie după ceremonia funerară încât Bobbi Kristina a dispărut. Doamna Cissy (n.r. – mama lui Whitney Houston) era lângă ea”, a mai susţinut acesta.

Bobbi Kristina Brown a consumat droguri şi după ce a primit vestea morţii mamei sale, iar membrii familiei sale au avut o dispută, unii susţinând că Bobbi ar trebui dusă la un centru de reabilitare, iar alţii că ar trebui să stea cu familia.

“Este o situaţie oribilă pentru toată lumea. Au încercat să o salveze pe Whitney şi nu au reuşit. Acum se tem că se va întâmpla acelaşi lucru cu Bobbi Kristina şi nu vor putea să o salveze nici pe ea”, a precizat prietenul de familie.

Funeraliile lui Whitney Houston au avut loc sâmbătă, 1.500 de oameni fiind prezenţi la ceremonie.

Whitney Houston a murit pe 11 februarie, la vârsta de 48 de ani.

Cele mai citite

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...
Ultima oră
Pe aceeași temă