15.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO Diaspora blochează vămile din Vestul țării

VIDEO Diaspora blochează vămile din Vestul țării

La vama Borş, românii din Diaspora au fost întâmpinaţi cu steaguri, iar în mai multe oraşe din ţară oamenii au ieşit în stradă, au strigat lozinci anti PSD şi au pus la punct detaliile plecării pentru marele protest din Bucureşti.

În Vama Borş, mai mulţi orădeni i-au întâmpinat cu steaguri pe cei care s-au întors acasă.

Primele coloane de maşini cu români din Diaspora au fost întâmpinate,miercuri seara, în Vama Borş de zeci de orădeni, care au venit cu steaguri tricolore şi bannere cu mesaje precum „Noi, poporul,cerem alegeri anticipate. Demisia Dragnea şi Tăriceanu din Parlament”.

Șofer: Pe noi ne doare cel mai mult să ne întoarcem în țară și să avem unde munci, să fim respectați. Cel care a făcut o faptă rea să fie pedepsit, cel care munceste să fie respectat. Noi suntem pașnici.

Zeci de persoane din Oradea au întâmpinat, miercuri seara, în Vama Borş, primele coloane de maşini cu români din Diaspora, care au venit în ţară pentru a participa, vineri, la un miting antiguvernamental, la Bucureşti.

Orădenii au adus cu ei steaguri tricolore şi bannere cu mesaje precum „Noi, poporul, cerem alegeri anticipate. Demisia Dragnea şi Tăriceanu din Parlament”, „Stoparea legilor pentru corupţi”, „Desfiinţarea comisiei Iordache care legalizează corupţia”, „Demisia Guvernului marionetă Dăncilă”, „Confiscarea extinsă a averilor corupţilor condamnaţi”.

Ei au scandat „Afară cu PSD din ţară”, „PSD ciuma roşie”, „România trezeşte-te”.

Printre românii care au intrat prin Vama Borş s-au numărat familii din Marea Britanie, pornite în urmă cu trei zile, dar şi din Italia şi alte state europene.

Vineri, la Bucureşti, este programat un miting al Diasporei a cărui organizare nu şi-a asumat-o nimeni.

La Timişoara, câteva zeci de persoane au ieşit în Piaţa Victoriei şi s-au organizat pentru protestul de vineri

Femeie: M-as intoarce în momentul în care avem un guvern cu care putem discuta, care are interesul cetățeanului. Mi-ar plăcea să mă implic în anumite sfere în care aș putea să ajut la dezvoltarea României, pentru că România poate să fie o țară normală. Pentru că avem oameni capabili.

Protestatar: Vrem să dăm Guvernul jos, nu mai avem alte pretenții, nu se mai poate ața. Eventual alegeri anticipate, ulterior.

Peste 50 de persoane venite din străintate s-au strâns în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu.

Protestatar: Modificările la legile justiţiei, legea 303, 304, modificarea abuzului în serviciu, aceste atacuri împotriva DNA care denotă o frică a acestor guvernanţi pentru ceea ce au făcut.

Gabriela are 54 de ani. Ultimii zece şi i-a petrecut având grijă de bătrâni din Italia. A fost singura soluţie să-şi poată susţine fiul în facultate.

Gabriela: Dacă am văzut că din muncă cinstită, un om nu poate să supravieţuiască normal şi decent în ţara lui, mi-am luat lumea şi am plecat. Şi ca mine, sunt milioane. Ne îndreptăm spre o dictatură mai rău decât pe timpul lui Ceauşescu.

Alin s-a întors mai devreme în ţară special să participe la mitingul anunţat în capitală. Lucrează de 11 ani în Italia. „Pe 10, vom merge la Bucureşti. Am organizat o coloană de maşini. Pe Facebook, ne-am organizat. Eu fac parte din grupul Rezist Milano. Este al patrulea mare protest la care vin în România. Încercăm să dăm un semnal de luptă în special împotriva acestui guvern”, spune acesta. 

 

 

Cele mai citite

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă