29 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUn bărbat din Galaţi, la spital după ce a fost împușcat de...

Un bărbat din Galaţi, la spital după ce a fost împușcat de mai multe ori

Poliţiştii fac cercetări pentru a afla în ce condiţii s-a produs incidentul şi cine sunt atacatorii, transmite Mediafax.

Bărbatul de 31 de ani a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Galaţi în jurul orei 5.00, la câteva ore de la producerea incidentului. El a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe de un taximetrist. iar cadrele medicale i-au acordat îngrijiri şi au anunţat Poliţia.

„Un taximetrist l-a adus la Unitatea de Primiri Urgenţe, sângera abundent. Avea mai multe plăgi cu glonţ real, nu de cauciuc. Plăgile sunt la abdomen şi la nivelul picioarelor. Este internat în spital, noi am anunţat Poliţia”, a declarat coordonatorul SMURD Galaţi, Angel Trifan.

Incidentul s-a produs pe un bulevard din Galaţi la o oră după miezul nopţii. O persoană a sunat la o secţie de Poliţie din oraş şi a anunţat că a auzit focuri de armă. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului nu i-au găsit pe suspecţi şi au căutat cu lanternele cartuşele folosite.

„Incidentul a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă de reprezentanţii Spitalului Judeţean la ora 5.30. A fost anunţată o persoană de 31 de ani, cu multiple plăgi împuşcate. Acum se fac cercetări pentru loviri şi alte violenţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Poliţia face cercetări pentru a afla cine a participat la răfuiala de stradă din Galaţi. Poliţiştii îl interoghează pe bărbatul din spital şi verifică toate camerele video stradale diN zonă în care s-a produs incidentul.

Cele mai citite

„Nu există probleme pentru participarea la JO”

În ultima perioadă, în spațiul public au fost vehiculate informații legate de faptul că nu există fonduri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor legate de...

Ana Bogdan, în turul al treilea la Roland Garros, după ce a eliminat-o pe finalista din 2021

Tenismena română Ana Bogdan s-au calificat în runda a treia a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a învins-o în...

CFR SA redeschide circulația feroviară pe podul de la Grădiștea

Urmărește România Liberă pe  X, Facebook și Google News! De sâmbătă, 1 iunie 2024, operatorul național pune în circulație 7 perechi de trenuri (automotoare Siemens Desiro) pe ruta...
Ultima oră
Pe aceeași temă