12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCe facilități va avea cea mai nouă stațiune de schi din România

Ce facilități va avea cea mai nouă stațiune de schi din România

Transalpina Ski Resort, considerată deja de specialiştii în turism dar şi de autorităţile locale drept un “tigru al turismului de iarnă din România”, se va îmbogăţi în acest an cu nu mai puţin de 9 complexe hoteliere, pensiuni şi moteluri asta în timp, în condiţiile în care doar în urmă cu trei ani capacitatea de cazare în zonă era de numai 25 de locuri, informează Agerpres.

Cea mai nouă staţiune montană este prevăzută cu trei pârtii de schi, pârtii de snowboard, pârtii de sanie, teleschiuri, telegondole care urcă de la cota lacului Vidra (1.200) la cota 2000. 

“Sincer, au existat week-enduri cu 6.000-7.000 de turişti. Este reuşita sporturilor de iarnă, un tigru al turismului în domeniu care în doar trei ani de funcţionare a capacitat tot ce înseamnă iubitori de munte, de zăpadă. A revigorat toată Valea Lotrului şi cine vine aici prima dată devine un fidel al Transalpinei. Repet, asta în condiţiile în care investiţia nu a fost complet finalizată, însă peisajul unic, de deasupra lacului Vidra, zăpada care stă aici până în aprilie face să fie totul deosebit”, a declarat marţi, edilul din Voineasa, Gheorghe Stanciu. 

În urmă cu trei ani, în tona pârtiei funcţionau două cabane cu un număr de 25 de locuri, la 5 km distanţă de microstaţiunea Obârşia Lotrului. Lucrurile însă s-au schimbat, deja în zonă există nu mai puţin de 300 de locuri de cazare, iar potrivit autorităţilor locale, anul 2016 va fi un boom investiţional. 

“9 investitori au depus actele, vorbim de un mare lanţ hotelier, alte mici moteluri şi pensiuni, numai acum la începutul anului. Acestea vor fi ridicate la baza pârtiei majoritatea lor. Anul 2016 este boom-ul investiţional. Nu pot spune acum dacă faptul că la finele anului 2015 Guvernul a achitat majoritatea arieratelor acestui domeniu schiabil a fost un stimulent că aici este viitor, dar se prea poate să fie una din cauze. În rest, cauzele sunt peste tot împrejur, natură, munte, lac, pârtie. Austria noastră”, a concluzionat edilul din Voineasa. 

Domeniul schiabil Transalpina Ski Resort a fost construit în urma unei investiţii guvernamentale de 35 de milioane de euro. La sfârşitul anului trecut, Guvernul a alocat suma de 17,5 milioane localităţii Voineasa pentru plata arieratelor datorate constructorului domeniului schiabil, urmând ca restul de lucrări care mai sunt de executat – parcarea supraetajată de 400 de locuri şi accesul spre baza pârtiei, să fie achitate la o dată ulterioară. 

Domeniul se află în staţiunea Voineasa, în zona Obârşia Lotrului, pe malul lacului Vidra, la 85 de km de Râmnicu Vâlcea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă