24 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSportUPDATE Antonescu: Ponta a devenit titirezul baronilor. O să cadă printr-o moțiune...

UPDATE Antonescu: Ponta a devenit titirezul baronilor. O să cadă printr-o moțiune de cenzură, cum a și ajuns la putere

UPDATE: Liderul PNL Crin Antonescu a afirmat că premierul Victor Ponta o să plece de la putere tot printr-o moțiune de cenzură, așa cum a și ajuns șef al executivului. 

"Cum se dă jos? Cum se pune. Cum a venit Ponta prima dată prim-ministru? În urma unei moţiuni de cenzură, în care Ungureanu a căzut. Eu mă gândesc că şi Ponta o să cadă printr-o moţiune de cenzură, acum, mai târziu, la care vom participa, pe care, probabil, chiar o vom iniţia. E simplu.

Una o vom iniţia la începutul lunii mai, dacă nu se precipită lucrurile, dar încercăm să păstrăm pacea pascală. Grupurile parlamentare pregătesc deja o moţiune pe cele două teme economice, reducerea CAS şi scutirea pe impozitul reinvestit. Aşteptăm lămurirea la povestea cu Duicu şi Tobă şi cum se puneau şefii Poliţiei de Duicu şi cum se puneau procurorii la DNA. Şi acesta poate fi un motiv de discuţie publică ce se poate îndrepta spre o moţiune de cenzură”, a spus Antonescu, într-o conferință de presă, la Cluj

"Când am putut să ieşim dintr-o guvernare în care nu mai puteam opri tăvălugul lui Ponta, devenit titirezul baronilor, am dovedit că esenţa noastră nu stă în corupţie şi clientelă, ci PNL este un partid apt să practice înţelesul democratic al funcţiei publice. Suntem legănaţi în iluzia că fiind membri NATO, ţară a UE, lucrurile vor merge de la sine, dar v-aţi întrebat cât va mai dura faptul că suntem singura ţară a UE în care există feudalism?" , a mai afirmat liderul PNL.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus sâmbătă, că doreşte să devină preşedintele României, dar nu vrea să fie un preşedinte "momâie", care să asiste "cum diverşi domni îşi taie bucăţi din România, aşa cum au tăiat fier vechi, şi fac cu ea ce vor".

"Ponta vorbeşte despre un preşedinte liniştit, cuminţel, care să cumpere covrigi cu Dragnea şi cam atât. Eu le dau câţi covrigi vor ei, dar să fie limpede că, atâta vreme cât românii doresc să îşi aleagă preşedintele, nu doresc să îl aleagă ca să facă poze la ocazii, ci ca să aibă un rol major de jucat în fruntea statului român. Eu vreau să fiu preşedintele României, nu vreau să fiu un preşedinte momâie, care să asiste la modul în care diverşi domni îşi taie bucăţi din România, aşa cum au tăiat fier vechi şi fac cu ea ce vor sau fac ce vor cu acele bucăţi din România", a declarat Antonescu sâmbătă, la Cluj-Napoca, la lansarea regională a candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, cei pe care premierul Ponta îi declară ca fiind "reazemul PSD", Mazăre, Duicu, Nicolescu, nu vor doar să nu fie hărţuiţi, nu vor doar să nu fie persecutaţi de un preşedinte ostil, "ci doresc să fie ei şi clientela lor deasupra legii".

"Ceea ce simt este că dacă aceştia pun mâna şi pe Preşedinţie vor folosi instrumente împotriva adversarilor politici, împotriva celor care mişcă. Pentru că ce face baronul într-o bucată din România? Pune stăpânire pe ea astfel încât nimic în economie, în presă, nu mai mişcă fără aprobarea lui. Când aceşti oameni pun mâna pe instituţiile judiciare prin intermediul Preşedinţiei, asta se va întâmpla cu toată ţara", a mai spus Antonescu.

La lansarea regională a PNL pentru alegerile europarlamentare participă candidaţii Norica Nicolai, Renate Weber, Ramona Manescu, Eduard Helvig, Cristian Buşoi, Cristian Buşoi, parlamentari, primari PNL şi lideri liberali din judeţele regiunii Nord-Vest.

Cele mai citite

VIDEO. Edward Iordănescu, mândru de băieții lui și de suporterii naționalei: “Muncim din toate puterile ca să nu îi dezamăgim”

Declarația lui Edward Iordănescu, selecționerul echipei naționale de fotbal a României, după egalul cu Slovacia (1-1) și calificarea în optimile de finală ale EURO...

VIDEO. Edward Sanda și Cleopatra Stratan nu au mai rezistat! “În ultima perioadă…”

Într-un interviu acordat cancan.ro, Edward și Cleopatra Stratan au dezvăluit detalii despre viața lor personală și profesională, marcând o perioadă plină de provocări și...

Comisia Europeană spune că România tot nu e pregătită să treacă la euro

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene (CE), în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă