24.3 C
București
miercuri, 19 iunie 2024
AcasăSportPonta: Eu nu am mize personale la alegerile europarlamentare

Ponta: Eu nu am mize personale la alegerile europarlamentare

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, într-o emisiune la Antena 3, că nu are mize personale în alegerile europarlamentare din 25 mai.

”Eu nu am mize personale pentru ca fac parte din generația care trebuie să pună în față niște mize naționale. Cred că România va fi după aceste alegeri un membru activ în UE și cred că vom reuși să avem în țară acele standarde europene pe care toți cei care au fondat UE le-au avut în minte. Știu că putem aduce propria noastră contribuție la Uniunea Europeană”, a spus Victor Ponta.

Premierul și-a exprimat sprijinul pentru socialistul Martin Schulz care candidează la președinția Comisia Europene.

”Îmi doresc ca Martin Sculz să fie președintele Comisiei Europe. Cred ca în 25 mai românii vor veni la vot și vor spune că vor un președinte al Comisiei Europene care să știe de aici, de la București, ce se întâmplă în România și, dacă eu voi face ceva rău, să afle tot de aici”, a susținut Ponta.

Cele mai citite

Nou raport privind testele PISA

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a lansat, astăzi, Volumul III pentru prezentarea rezultatelor PISA 2022 în ceea ce privește evaluarea abilităților de...

Fake-news rusesc despre suporterii români la meciul România – Ucraina. Rușii susțin că românii scandau numele lui Putin

Rusia a lansat pe internet un clip video falsificat, în care apar suporteri români de la meciul România - Ucraina. Conform clipului lansat de Rusia,...

Rezulate finale alegeri europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,55%, AUR – 14,93%, ADU – 8,71%

Alianţa electorală PSD PNL a obţinut 48,55% din voturi la alegerile europarlamentare (19 mandate de eurodeputat), Alianţa AUR - 14,93% (şase mandate), Alianţa Dreapta...
Ultima oră
Pe aceeași temă