20.3 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialLiderul filialei Al-Qaida din Arabia Saudită, condamnat la moarte

Liderul filialei Al-Qaida din Arabia Saudită, condamnat la moarte

Un lider al reţelei teroriste Al-Qaida, filiala din Arabia Saudită responsabil de doctrina organizaţiei teroriste a fost condamnat la moarte de o instanţă din Riyad, iar 16 complici ai acestuia au primit sentinţe de până la 20 de ani de închisoare, informează Mediafax.

Autorităţile saudite nu au făcut public numele liderului Al-Qaida, dar, potrivit cotidianului Al-Madina, acesta este Fares al-Zahrani, este cetăţean saudit şi a fost arestat în 2004.

"A fost capturat în zona Abha, având asupra sa bombe şi arme de foc pe care intenţiona să le utilizeze", precizează agenţia SPA.

În cursul procesului, acuzatul nu a arătat niciun semn de regret, încercând să aducă argumente în favoarea atacării serviciilor de securitate, contestând autoritatea statului şi lansând apeluri la jihad (războiul sfânt islamic).

Şaisprezece complici ai liderului terorist au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între unul şi douăzeci de ani de închisoare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă