Un scriitor german de origine turcă a fost arestat în Spania la cererea regimului Erdogan

de Mihai Diac , 19 august 2017 - stire actualizata la ora 19:56, 19 august 2017
Erdogan

Scriitorul german de origine turcă Dogan Akhanli a fost arestat sâmbătă în Spania la cererea Turciei, a anunțat Volker Beck, deputat din partea Verzilor germani, care vede în această arestare un substrat politic, informează AFP și DPA citate de Agerpres.

"I-am cerut Ministerului de Externe german să întreprindă toate demersurile pe lângă autoritățile spaniole pentru a împiedica o extrădare spre Turcia", a declarat Beck.

Potrivit publicației regionale Kolner Stadt-Anzeiger, care citează un avocat al scriitorului, acesta, născut în 1957 în Turcia și care locuiește din 1992 la Koln (vestul Germaniei), a fost arestat sâmbătă dimineața la orele locale 08:30 (07:30 GMT) în Granada de către polițiști spanioli care aveau o "notă roșie" emisă de Interpol.

În opinia lui Volker Beck, această arestare arată că președintele turc Recep Tayyip Erdogan încearcă "să-și extindă puterea dincolo de frontierele țării sale, să intimideze vocile critice și să le urmărească peste tot în lume".

Dogan Akhanli, care a scris inclusiv o triologie evocând genocidul armenilor, face obiectul unor persecuții în Turcia, continuă publicația din Koln, fără alte precizări.

Relațiile dintre Turcia și Germania s-au deteriorat foarte tare după puciul eșuat din 15 iulie 2016, imputat predicatorului Fetullah Gulen autoexilat în SUA și care neagă orice implicare. Ankara a acuzat Berlinul că dă dovadă de indulgență față de 'teroriști', găzduind separatiști kurzi și presupuși puciști. La rândul său, Germania a condamnat amploarea epurărilor din Turcia după puciul eșuat în urma căruia peste 50.000 de persoane au fost arestate. În prezent, există zece cetățeni germani, unii cu dublă cetățenie, aflați în detenție în Turcia.

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design