14.5 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInternaționalÎnchisoare cu suspendare pentru trei activiști climatici care au vopsit cu spray...

Închisoare cu suspendare pentru trei activiști climatici care au vopsit cu spray portocaliu Poarta Brandenburg

Un tribunal din Germania i-a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare pe trei activişti climatici care au împroşcat cu spray portocaliu coloanele Porţii Brandenburg, monument emblematic al Berlinului, în septembrie anul trecut pentru a cere sistarea utilizării combustibililor fosili înainte de 2030, informează Reuters, potrivit agerpres.ro.

Activiştii erau susţinători ai mişcării ”Last Generation”, ajunsă în centrul atenţiei în Germania după ce sute de drumuri au fost blocate de protestatari care s-au prins cu adeziv de asfalt.

Acuzaţii, cu vârste cuprinse între 22 şi 64 de ani, şi-au recunoscut implicarea şi au spus că scopul lor era să protesteze împotriva politicii climatice a guvernului federal, a spus tribunalul Berlin Tiergarten într-un comunicat.

Sentinţele la închisoare sunt suspendate pe o perioadă de doi ani, dar pot fi puse în aplicare dacă inculpaţii comit noi infracţiuni.

”Această suspendare pentru doi ani a sentinţei înseamnă de fapt că aceşti oameni nu mai pot fi activi politic fără să meargă la închisoare”, a declarat pentru Reuters Mirjam Hermann, avocat în cadrul asociaţiei Sprijin pentru o societate civilă activă (RAZ).

Avocaţii apărării au spus că vor contesta sentinţa care, în opinia lor, nu este un răspuns adecvat la nesupunere civică.

”Motivarea sentinţei a arătat că judecătorul nu a vrut să clarifice faptele într-o manieră imparţială”, a precizat într-un comunicat avocata apărării Inga Schulz.

În stabilirea pedepsei, tribunalul a ţinut cont de faptul că, în plus faţă de pagubele financiare, un monument naţional a fost deteriorat.

În cadrul procesului, a fost interogat un angajat al companiei de restaurare care s-a ocupat de curăţarea monumentului, a precizat tribunalul, adăugând că vopseaua a provocat pagube materiale de până la 110.000 de euro.

”Obiectivul exprimat al acuzaţilor de a obţine o schimbare în politicile climatice nu justifică o astfel de acţiune. Într-o democraţie, există alte modalităţi de a atinge scopuri politice”, a adăugat tribunalul.

Last Generation, o mişcare din Germania care face parte din reţeaua europeană mai extinsă A22 ce include şi gruparea britanică Just Stop Oil, a spus că verdictul este drastic şi a convocat o manifestaţie în faţa Porţii Brandenburg drept răspuns la această decizie.

”Poarta Brandenburg portocalie trebuie să ne reamintească că schimbarea şi, ca atare, o viaţă conform principiilor noastre comune – umanitate, dreptate, cinste – este posibilă”, a spus Lina Johnsen, purtătoarea de cuvânt a grupării.

Activiștii pentru climă blochează traficul în Berlin

Activiștii pentru climă au blocat traficul în jurul emblematicei Porți Brandenburg din Berlin, joi (20 aprilie), în timp ce mărșăluiau încet pe străzi și s-au așezat pe șosea.

Activiștii pentru climă ai grupului Ultima Generație au anunțat diverse proteste la Berlin în lupta lor pentru politici climatice mai stricte.

Polițiștii au eliberat străzile cu mici incidente, în timp ce un activist s-a urcat pe acoperișul unei mașini de poliție, unde a fost arestat.

Zeci dintre activiștii pentru climă protestează la Ministerul de Finanțe din Franța

Aproximativ 15 activiști pentru climă s-au înlănțuit luni (27 februarie) la Paris, la Ministerul de Finanțe din Franța, cerând anularea datoriilor țărilor din fondul Țărilor din Sudul Global, potrivit Reuters.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Jignitul secolului – premierul României jignit de cetățenia română!

Partidul SOS România a transmis un comunicat de presă referitor la faptul că premierul României este jignit de cetățenia română. "Domnule Ciolacu, în 2024 românii nu...

Ajutor de la UE pentru restructurare companiei aeriene TAROM

Comisia Europeană a dat undă verde planului României de a acorda un ajutor de stat pentru restructurare, în valoare de 95,3 milioane EUR, către...

Cutremur în Serbia, la granița cu România

Un cutremur cu magnitudinea 4,4 s-a produs în această dimineaţă, la ora locală 8:42, în Serbia, la graniţa cu România, potrivit informaţiilor publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă