30 C
București
vineri, 28 iunie 2024
AcasăSpecialUn grup rebel influent respinge acordul ruso-american de încetare a focului care...

Un grup rebel influent respinge acordul ruso-american de încetare a focului care ar urma să intre în vigoare luni

Acordul ruso-american de armistiţiu în Siria ar trebui să intre în vigoare, luni, dar o influentă grupare islamistă rebelă, Ahrar al-Sham, în respinge, în timp ce celelalte grupări, ca şi opoziţia politică, nu au dat deocamdată un răspuns oficial, transmite France Presse, citată de Agerpres.

Gruparea Ahrar al-Sham susţine că acordul ruso-american nu va face decât să “întărească” regimul de la Damasc și “sporească suferințele” poporului, transmite AFP.

Influentă pe teren, Ahrar al-Sham este prima grupare rebelă care reacționează oficial la acordul anunțat săptămâna trecută la Geneva de americani și ruși. Numeroasele grupări rebele, islamiste și neislamiste, precum și opoziția politică nu au dat deocamdată un răspuns oficial.

“Poporul (sirian) nu poate accepta jumătăți de soluție”, a afirmat într-un discurs postat pe YouTube, Ali el-Omar, adjunct al comandantului general al grupării, cu ocazia Eid al-Adha, sărbătoarea Sacrificiului, celebrată luni.

“Acordul ruso-american (…) risipește în fum toate sacrificiile și câștigurile poporului nostru revoltat. Nu contribuie decât să întărească regimul și să încercuiască militar revoluția”, a adăugat el.

Responsabilul Ahrar al-Sham a respins, de asemenea, a doua parte a acordului în virtutea căruia Washingtonul trebuie să îi convingă pe rebeli să se disocieze de un aliat jihadist de talie, Frontul Fateh al-Sham.

Acesta din urmă, exclus din acord, a reacționat la rândul său pe Twitter. “Este simplu, acordul ruso-american vizează să îi elimine pe cei care îi protejează pe sirieni”, a scris un purtător de cuvânt, Mostafa Mahamed, referindu-se la propria grupare.

“Negocierile și acordurile care nu țin cont de combatanții de pe teren sunt inutile”, a adăugat el.

Anunțul acestui armistițiu după săptămâni de discuții între Statele Unite și Rusia, care susțin opoziția și, respectiv, regimul de la Damasc, a fost făcut într-un moment în care insurgenții se află în dificultate pe teren după ce au pierdut ultima bătălie de la Alep.

Regimul lui Bashar al-Assad și aliații săi au afirmat că vor respecta acordul de încetare a focului.

Cele mai citite

Modificări la RO e-TVA. Amenzile se vor aplica de la 1 ianuarie 2025

În urma reacțiilor din partea mediului de afaceri, dar și a contabililor și experților fiscali, Ministerul Finanțelor modifică OUG 70/2024. Astfel, RO e-TVA va fi amânat...

Metrorex anunță restricții de trafic în zona Piața Montreal – Piața Presei Libere, 3 luni

Traficul rutier în zona Piaţa Montreal - Piaţa Presei Libere va fi restricţionat, timp de trei luni, din 6 iulie, ca urmare a desfăşurării...

Rata șomajului din România, în ușoară scădere

Rata şomajului în România se situa, la finele lunii mai, la 3,09%, cu 0,01 puncte procentuale sub nivelul din luna anterioară, arată datele centralizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă