16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPreşedintele american, Donald Trump, a anunţat că va finanţa Programul Alimentar Mondial...

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că va finanţa Programul Alimentar Mondial al ONU

Preşedintele american, Donald Trump, a promis că va finanţa cu aproximativ 560 milioane de euro programe umanitare, aproape 290 milioane euro dintre aceştia urmând a fi destinaţi alimentaţiei persoanelor ce suferă de foamete din Somalia, Sudanul de Sud, Nigeria şi Yemen, informează The Guardian, potrivit Mediafax.

”Întâmpinăm cea mai mare criză umanitară de la Al Doilea Război Mondial”, a afirmat republicanul şi fostul guvernator al statului american Carolina de Sud, nominalizat de Trump pentru a conduce cea mai mare organizaţie umanitară din lume ce luptă împotriva foametei.

Acesta mai afirmat că finanţarea suplimentară reprezintă o treime din ceea ce organizaţia estima că este necesar pentru a acoperi nevoile alimentare ale celor patru state africane, dar şi din alte zone.

”Estimăm că dacă nu vom primi finanţarea necesară, între 400.000 şi 600.0000 de copii vor putea muri în următoarele patru luni”, a spus Beasley.

Conform unui purtător de cuvânt al Programului Alimentar Mondial (PAM), Germania a promis recent suplimentarea cu 200 milioane de euro a ajutoarelor alimentare.

Cele mai citite

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă