33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialBarack Obama: Estonia nu va fi niciodată singură

Barack Obama: Estonia nu va fi niciodată singură

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a reiterat, miercuri, angajamentul SUA privind Estonia, membră a NATO, în momentul în care occidentalii denunţă acţiunile militare ilegale ale Rusiei în estul Ucrainei, relatează AFP, preluat de Mediafax.

"Estonia nu va fi niciodată singură", a declarat Obama în cadrul unei conferinţe de presă la Tallinn, alături de omologul său eston, Toomas Hendrik Ilves. "Am venit aici pentru a exprima angajamentul nostru faţă de Estonia, un angajament de neclintit", a continuat el, reafirmând importanţa Articolului 5 al Alianţei Nord-Atlantice, potrivit căruia statele membre trebuie să acorde sprijin unui alt stat membru, dacă acesta este atacat.

Preşedintele american Barack Obama a ajuns miercuri la Tallinn pentru a marca angajamentul Statelor Unite faţă de ţările baltice, într-un moment în care NATO denunţă acţiuni militare ilegale ale Rusiei în estul Ucrainei.

Aceasta este prima vizită a lui Obama într-o ţară baltică de la preluarea preşedinţiei în 2009 şi are loc într-un context extrem de tensionat între ţările NATO şi Rusia, într-un moment în care unii observatori se tem de izbucnirea unui conflict la scară mare în Europa.

 

Cele mai citite

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Comisia Europeană spune că România tot nu e pregătită să treacă la euro

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene (CE), în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă