Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Femeie din judeţul Buzău, diagnosticată cu gripă în urma testului rapid, fiind primul caz din judeţ

O femeie de 33 de ani din judeţul Buzău a fost diagnosticată cu gripă, în urma testului rapid efectuat în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean, fiind primul caz înregistrat în acest judeţ.

Share

Rl online 0 comentarii

22.10.2019 - 11:10

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, Adriana Bunilă, femeia de 33 de ani din localitatea Smeeni a ajuns în Secţia de Boli Infecţioase, având trimitere de la medicul de familie.

Femeia se simţea rău de mai multe zile, dar a crezut că are o simplă răceală.

Odată ajunsă în Secţia de Boli Infecţioase, femeia a fost internată, iar în urma testului rapid s a constatat că are gripă de tip B. În prezent, ea primeşte tratament antiviral şi cu antibiotic, pentru că a fost diagnosticată şi cu pneumonie interstiţială.

Medicii epidemiologi din Direcţia de Sănătate Publică spun că este primul caz de gripă confirmat cu test rapid, la Buzău.

Epidemiologii spun că urmăresc cu prioritate colectivităţile de preşcolari şi elevi pentru a putea lua măsuri rapid în cazul apariţiei gripei.

La Buzău au ajuns, până acum, aproape 10.000 de doze de vaccin antigripal. Anul acesta, Direcţia de Sănătate Publică Buzău a cerut Ministerului Sănătăţii 35.000 de doze de vaccin antigripal, însă judeţului i-au fost acceptate doar 26.900 de vaccinuri.

Comentarii

loading...