11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăCoronavirusStrăzile din Beijing sunt goale pe fondul mai multor restricții legate de...

Străzile din Beijing sunt goale pe fondul mai multor restricții legate de COVID

Străzile din Beijing au fost lipsite de trafic și au fost văzute cozi lungi pentru testarea COVID-19 joi (12 mai), în timp ce capitala Chinei a înăsprit restricțiile.

Miercuri seara (11 mai), autoritățile au anunțat suspendarea taxiurilor și a serviciilor de transport ce folosesc autoturisme, în anumite părți din districtul Chaoyang, epicentrul focarului său de COVID-19, și în alte două districte, conform Reuters.

Autoritățile de acolo au închis, de asemenea, unele mall-uri, locuri turistice și de divertisment, au interzis serviciile de luat masa la restaurante, au suspendat secțiuni ale sistemelor de transport cu autobuzul și metroul și au impus blocade asupra unor clădiri rezidențiale.

Străzile din Beijing sunt acum aproape goale pe fondul noilor restricții împotriva COVID, dar și a testării masive

Capitala, Beijing, a raportat miercuri 46 de noi cazuri de COVID, în creștere de la 37.

La Beijing au început noi runde de teste în masă pentru COVID-19 sâmbătă (7 mai), în timp ce autoritățile s-au aplecat către obiectivul său zero COVID pentru a evita a se avea soarta Shanghaiului, unde milioane de oameni au fost blocați de peste o lună.

Prima dintre cele trei noi runde de testare zilnică a avut loc în cel mai mare district al său, Chaoyang, unde se află ambasade și birouri mari. Rezidenții din alte zone în care au fost raportate cazuri au fost, de asemenea, obligați să facă teste în weekend, conform Reuters.

Aici, la Beijing, se fac teste în masă pentru COVID, dar s-au luat și alte măsuri pentru a preveni răspândirea virusului

Orașul cu 22 de milioane de locuitori a închis peste 60 de stații de metrou, aproximativ 15% din rețea, interzicând serviciile de restaurant în mai multe cartiere.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă