25 C
București
sâmbătă, 13 aprilie 2024
AcasăVideoMembri ai Familiei Regale britanice și premierul Rishi Sunak sărbătoresc 75 de...

Membri ai Familiei Regale britanice și premierul Rishi Sunak sărbătoresc 75 de ani de la înființarea Serviciului Național de Sănătate

Membri ai Familiei Regale britanice și premierul britanic Rishi Sunak, dar și politicieni au participat la o slujbă la Westminster Abbey din Londra pentru a sărbători cei 75 de ani ai Serviciului Național de Sănătate (NHS), potrivit Reuters.

Lansat la 5 iulie 1948, de un guvern laburist, în urma celui de-al Doilea Război Mondial, misiunea sa a fost de a se asigura că „toată lumea, indiferent de mijloace, vârstă, sex sau ocupație, va avea șanse egale de a beneficia de cele mai bune și mai moderne, de la acea dată, servicii medicale și conexe disponibile.”

Rishi Sunak a aniversat cei 75 de ani ai Serviciului Național de Sănătate, acesta fiind cel mai de preț lucru de la religie încoace

Un fost ministru a remarcat odată că NHS este cel mai apropiat lucru pe care englezii îl au de la religie încoace, așa se explică afecțiunea larg răspândită pentru serviciu și pentru cei care lucrează pentru el.

VIDEO: Biden și Sunak anunță un nou parteneriat economic

Președintele american Joe Biden și premierul britanic Rishi Sunak au declarat că țările lor vor colabora în domeniul tehnologiilor avansate, al energiei verzi și al mineralelor critice, consolidând o alianță istorică de securitate.

“Nu avem un aliat mai apropiat decât Marea Britanie”, a spus Biden.

Președintele SUA, Joe Biden, l-a primit joi la Casa Albă pe premierul britanic Rishi Sunak și au convenit să aprofundeze legăturile economice strânse în ceea ce au numit “Declarația Atlanticului”, prin care s-au angajat să accelereze tranziția către o energie verde și să consolideze lanțurile de aprovizionare critice.

“…vă mulțumesc că m-ați primit la Casa Albă,” a spus Sunak.

Acordul dintre cele două țări a fost descris ca fiind primul parteneriat economic de acest fel, care a trasat o viitoare cooperare în chestiuni precum inteligența artificială și alte relații economice și comerciale.

Ulterior, cei doi lideri au descris alte domenii de cooperare într-o conferință de presă comună, inclusiv sprijinul lor continuu pentru Ucraina… Sunak având un mesaj puternic pentru președintele Vladimir Putin:

“Nu are rost să încercați să ne așteptați, nu plecăm nicăieri. Vom fi aici atât timp cât va fi nevoie… Și sperăm că acest lucru îl va face să-și retragă forțele”, a spus Sunak.

Biden a subliniat sprijinul pentru securitatea pe termen lung a Ucrainei și pentru descurajarea agresiunii după încheierea războiului.

Biden: “…și noi avansăm acest obiectiv prin faptul că le oferim sprijinul de care Ucraina are nevoie acum pe câmpul de luptă și îi ajutăm să își consolideze armata pe termen lung. Adevărul este că eu cred că vom avea finanțarea necesară pentru a sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie.”

Întâlnirea dintre Biden și Sunak a fost a patra în tot atâtea luni pentru cei doi lideri.

Biden: “Vom face mai mult în ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea comună pentru a ne asigura că viitorul pe care îl construim rămâne în mod fundamental aliniat cu valorile stabilite în ambele noastre țări.”

Biden și Sunak au convenit, de asemenea, să lanseze un nou parteneriat nuclear civil ca parte a cooperării lor în domeniul energiei curate, care va include crearea de noi infrastructuri pe termen lung și reducerea dependenței de combustibilul rusesc.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

VIDEO. Mărturii terifiante ale tatălui lui Sebi, băiatul ucis în accidentul de la 2 Mai de către Vlad Pascu: “Ne datorați 500 de lei”

Tatăl lui Sebi Olariu, tânărul care a fost ucis de Vlad Pascu în terifiantul accident de la 2 Mai, a fost prezent în podcastul...

VIDEO. Un tânăr a murit, subit, în timp ce se tatua. “Au fost 6-7 medici, au încercat să îl resusciteze”

Participanții la festivalul de tatuaje din Timișoara au trăit o tragedie uluitoare când un tânăr de 23 de ani a murit în timp ce...

Nicolae Ciucă, hotărât: “Vreau să fim în continuare un partener foarte serios în coaliţia guvernamentală”

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, subliniază seriozitatea și responsabilitatea în cadrul coaliției guvernamentale și reafirmă necesitatea unei abordări similare în privința alianței electorale. Prezent la Tulcea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă