21.5 C
București
duminică, 2 octombrie 2022
AcasăInternaționalÎn ce țară din Africa va ajunge o navă cu ajutor alimentar...

În ce țară din Africa va ajunge o navă cu ajutor alimentar ce pleacă din Ucraina

În curând, în prima țară din Africa va ajunge o navă cu ajutor alimentar ce pleacă din Ucraina, din portul Pivdennyi.

Nava Brave Commander a părăsit portul ucrainean Pivdennyi transportând prima încărcătură de ajutor alimentar umanitar îndreptată către Africa din Ucraina după invazia Rusiei, potrivit Reuters.

Programul Alimentar Mondial(PAM) a difuzat imagini cu lucrătorii portuari dezlegând nava Brave Commander și părăsind portul Pivdennyi. Guvernul ucrainean a filmat vineri (12 august) camioanele care încărcau cereale în terminalul pentru acestea din portul Mykolaiv.

Etiopia este prima țară din Africa în care va ajunge o navă cu ajutor alimentar din Ucraina ce are peste 23000 de tone de grâu la bord


Nava, care transporta 23.000 de tone de grâu, a plecat spre portul Djibouti din Cornul Africii, cu provizii destinate locuitorilor din Etiopia, a declarat Ministerul Infrastructurii din Ucraina.


Coordonatorul adjunct al Programului Alimentar Mondial din Ucraina, Marianne Ward, a declarat pentru Reuters că nava va ajunge la destinație în două săptămâni, iar agenția umanitară a procurat până acum 60.000 de tone metrice de grâu.


Este posibil ca alte încărcături să livreze ajutor alimentar țărilor din Orientul Mijlociu și din regiunea Cornului Africii, a spus ea, adăugând că PAM analizează toate opțiunile pentru a transporta alimente din Ucraina.

Prima navă cu grâu având destinația Africa părăsește Ucraina

În zorii zilei de marți dimineață (16 august), vrachierul Brave Commander s-a deplasat prin apele Mării Negre, îndreptându-se către Africa.

Aceasta este prima navă de transport umanitar care părăsește Ucraina cu destinația Africa de la invazia Rusiei din februarie.

Transportă mii de tone de grâu. Exporturile de cereale ale Ucrainei s-au prăbușit de la începutul războiului – pe care Moscova îl numește o „operațiune militară specială”.

Prețurile mondiale ale alimentelor au crescut, iar temerile legate de penuria din Africa și Orientul Mijlociu au crescut. Trei porturi de la Marea Neagră au fost deblocate luna trecută în cadrul unui acord între Rusia și Ucraina, negociat de Națiunile Unite și Turcia.

Nava Brave Commander, închiriată de ONU, se îndreaptă spre Djibouti, iar proviziile de grâu vor fi apoi destinate Etiopiei.

Nava de transport a fost încărcată la sfârșitul săptămânii trecute în Pivdennyi din Ucraina.

Vorbind în port, coordonatorul rezident al ONU pentru Ucraina, Denise Brown, a declarat că speră că vor mai fi multe transporturi către țările care au nevoie de ele.

„Sunt cel puțin cinci care se află deja în condiții asemănătoare foametei și alte 20 care se află pe ceea ce noi numim . Așa că aceste transporturi vor fi extrem de importante pentru aceste populații.”

Guvernele africane au evitat în mare măsură să ia parte în conflictul european și au refuzat să se alăture condamnării și sancțiunilor occidentale.

Cu toate acestea, continentul este deosebit de vulnerabil la repercusiuni.

La începutul lunii august, ambasadorul Statelor Unite la ONU a declarat că, din cauza conflictului, 40 de milioane de persoane vor ajunge în situația de nesiguranță alimentară, iar Africa Subsahariană va fi cea mai afectată.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

1 Octombrie, ziua internațională a cafelei

Prima zi din octombrie marchează Ziua Internațională a Cafelei - o sărbătoare creată de Organizația Internațională a Cafelei în 2014 pentru a sărbători iubitorii...
00:01:33

VIDEO: Biden – „Furtuna Ian, printre cele mai grave din istoria SUA”

Președintele Joe Biden a declarat vineri (30 septembrie) că distrugerile provocate în Florida de uraganul Ian sunt printre cele mai grave din istoria Statelor...

Poștaștii vor aduce acasă brățara “Butonul Roșu”

Poșta Română a devenit partener, în dezvoltarea la nivel național, al sistemului Butonul Roșu. Acest serviciu vine în completarea numărului unic de urgență 112...
Ultima oră
Pe aceeași temă