16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăUltima orăPilotul Adrian Răspopa a decedat în urma unui un accident la Raliul...

Pilotul Adrian Răspopa a decedat în urma unui un accident la Raliul Iașiului. Competiția a fost anulată

Conducerea Raliului Iaşiului a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfăşurare şi anularea etapei, după ce pilotul Adrian Răspopa şi-a pierdut viaţa în urma unui accident grav survenit la a doua probă specială, la Hadâmbu.

„Transportat cu elicopterul la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi, pilotul Adrian Răspopa a fost operat, însă din cauza rănilor grave, nu a mai putut fi salvat. Conducerea competiţiei a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfăşurare şi anularea etapei. Conducerea Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, prezentă la faţa locului, este în aceste momente alături de cei apropiaţi lui Adi şi de sportivi în zona creată pentru Parcul Închis, unde se păstrează un moment de reculegere. La nivelul Consiliului Federal s-a creat o comisie pentru a analiza circumstanţele şi modul de intervenţie la locul accidentului. Odihneşte-te în pace, Adi!”, se afirmă într-un mesaj postat în pagina de Facebook a Federaţiei Române de Automobilism.

În timpul Probei Speciale 2 maşina în care se afla echipajul Adrian Răspopa / Cosmin Diacu a intrat într-un cap de pod la Hadâmbu, după care a avut o ieşire violentă în decor. În urma accidentului, pilotul a fost încarcerat, iar copilotul a ieşit singur din maşină.

Cei doi au fost duşi cu un elicopter la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi, unde medicii au constatat că Adrian Răspopa a suferit multiple leziuni grave la nivelul bazinului, abdomenului şi cranio-cerebral şi a intrat în comă.

„Din păcate, unul dintre cei mai buni piloţi ai României, din dorinţa de a câştiga la Iaşi, de a câştiga Raliul Iaşiului, un pilot experimentat, pe o probă foarte tehnică şi foarte rapidă, fosta Cioca Boca, anul acesta proba Hadâmbu, a intrat într-un cap de pod şi a murit. Decesul a fost declarat în urmă cu jumătate de oră. Din punct de vedere al intervenţiei echipelor medicale, ne-am mişcat exemplar, chiar sub timpul standard. A fost descarcerat, preluat cu elicopterul SMURD, a intrat în stop cardio respirator. A fost resuscitat 4 minute, după care a fost adus la Iaşi şi transferat la Spitalul Sf Spiridon. O echipă medicală formată din medici şi chirurgi din mai multe specializări au încercat timp de două ore să-l resusciteze. Din păcate, nu a răspuns”, a declarat Claudiu Butucel, director organizare Raliul Iaşi.

Citește și: Accident mortal in Raliul Resitei

Cele mai citite

Coaliția trebuie să reziste pentru planurile strategice de călătorie ale șefului statului

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Iohannis luptă pentru menținerea coaliției formate din Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL), măcar până își...

Nicușor Dan, rol dublu în “Prinț și cerșetor”

IlustrațieȘ Marian Avramescu O nouă punere în scenă a celebrului roman al lui Mark Twain “Prinț și cerșetor” este programată pentru campania electorală a...
Ultima oră
Pe aceeași temă