Calculul indică faptul că între 33% și 35% dintre angajații bugetari ar putea fi afectați de această măsură
Noua lege a salarizării pentru sectorul public ar putea aduce o perioadă de stagnare a veniturilor pentru sute de mii de angajați ai statului, arată profit.ro. Potrivit unor estimări, aproximativ o treime dintre salariații din sistemul public ar putea rămâne cu salariile blocate pentru mai mulți ani, până când grilele prevăzute în noul sistem de salarizare vor ajunge la nivelul veniturilor pe care aceștia le încasează în prezent.
Calculul indică faptul că între 33% și 35% dintre angajații bugetari ar putea fi afectați de această măsură. Raportat la numărul total de posturi ocupate în administrația publică, de aproximativ 1,272 milioane, rezultă că între 420.000 și 445.000 de persoane ar putea intra în această categorie. Cele mai multe posturi din sectorul public sunt concentrate în domenii esențiale precum educația, sănătatea, ordinea publică și apărarea. Din totalul angajaților statului, peste 800.000 activează în aceste patru sectoare.
Structura principalelor domenii arată astfel: educația are aproximativ 366.800 de posturi ocupate, sănătatea aproape 245.000, structurile Ministerului Afacerilor Interne – poliție și jandarmerie – peste 124.000 de angajați, iar Ministerul Apărării Naționale aproximativ 76.000 de posturi.
Noua lege a salarizării face parte din reformele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și urmărește reorganizarea sistemului de plată din sectorul public. Proiectul a fost discutat în ultimii ani, însă adoptarea lui a fost amânată în repetate rânduri, în principal din cauza impactului financiar estimat asupra bugetului de stat.
Principala provocare este echilibrarea veniturilor existente cu noile grile de salarizare, într-un context în care numeroși angajați publici au ajuns să primească salarii peste nivelurile care ar urma să fie stabilite prin noul sistem. În aceste cazuri, mecanismul propus este înghețarea veniturilor până la eliminarea diferențelor.
Potrivit strategiei fiscal-bugetare a Ministerului Finanțelor, cheltuielile cu salariile din sectorul public sunt estimate la 168,3 miliarde de lei în acest an, echivalentul a aproximativ 8,2% din Produsul Intern Brut. Implementarea noii legi va trebui astfel să țină cont nu doar de necesitatea unei reforme salariale, ci și de presiunea pe care o reprezintă masa salarială asupra finanțelor publice.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube