11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăTechTomac, despre alegerile din PMP: Ne-am bucura ca Traian Băsescu să fie...

Tomac, despre alegerile din PMP: Ne-am bucura ca Traian Băsescu să fie puternic implicat

Liderul Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat că nu a luat încă o decizie cu privire la reînnoirea candidaturii sale la șefia PMP și a precizat că s-ar bucura ca fostul președinte, Traian Băsescu, să fie “puternic implicat” în conducerea formațiunii politice, relatează Mediafax

Tomac a precizat însă că deciziile privind funcţiile se vor lua vineri, când se va discuta structura noii conduceri a partidului, care va fi aleasă la Congresul din 24 octombrie.

“Nu am luat o decizie (privind candidatura – n.r.). O voi lua după ce mă voi consulta cu toţi colegii, vineri, când vom avea o şedinţă la sediul partidului, în care vom stabili cine şi ce responsabilităţi politice va avea în partid”, a declarat preşedintele PMP, deputatul Eugen Tomac.

Citește și: Traian Băsescu vrea să schimbe denumirea PMP

Întrebat dacă îşi va preda mandatul în favoarea lui Traian Băsescu, Eugen Tomac a declarat că s-ar bucura ca fostul preşedinte să fie puternic implicat, aşa cum declara, afirmând că va respecta formula de conducere care va fi stabilită în urma şedinţei de vineri, de la sediul PMP.

“Noi ne-am bucura foarte mult ca preşedintele să fie puternic implicat aşa cum a declarat, dar deciziile legate de funcţii le vom lua vineri. Sunt încrezător că odată cu implicarea preşedintelui în partid lucrurile se vor schimba în ceea ce priveşte credibilitatea şi perspectiva politică pe care această formaţiune o are”, a mai spus preşedintele PMP.

Potrivit lui Eugen Tomac, din echipa viitorului preşedinte al Mişcării Populare vor face parte, “în mod clar”, deputaţii Petru Movilă, Clement Negruţ, Adrian Gurzău, precum şi liderul grupului parlamentar Naţional Democrat din Camera Deputaţilor, Ştefan Burlacu, recent înscris în PMP.

“Vor fi nucleul partidului şi vor face parte din viitoarea conducere. Aici lucrurile sunt destul de clare. Legat de funcţia de preşedinte, decizia o vom lua după şedinţa de vineri”, a mai spus Eugen Tomac.

În cadrul Congresului din 24 octombrie vor avea loc alegeri pentru preşedinţia partidului, membrii Consiliului Executiv Naţional, membrii Comisiei de Cenzori şi ai Comisiei de Arbitraj şi Integritate.

La Congresul de la Sala Palatului sunt aşteptaţi, potrivit lui Eugen Tomac, 5.000 de membri PMP.

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a anunţat în 9 octombrie înscrierea în PMP. El a propus, la Colegiului Naţional al formaţiunii din 10 octombrie, ca Partidul Mişcarea Populară să se numească doar Mişcarea Populară, afirmând că în această formaţiune nu trebuie să existe un singur curent de dreapta.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă