30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăTechLegea salarizării bugetarilor, gata la 1 octombrie

Legea salarizării bugetarilor, gata la 1 octombrie

Legea salarizării bugetarilor va fi finalizată până la 1 octombrie, urmând ca apoi să fie aprobată de Guvern şi trimisă Parlamentului până pe 15 octombrie, a anunţat, luni, preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD,  scrie Mediafax.

Dragnea a mai precizat că ministrul Muncii Rovana Plumb a prezentat calendarul adoptării legii, astfel ăncât actul normativ ar trebui să ajungă la Parlament până la 15 octombrie,

Dragnea declara, la sfârşitul lunii august, că puterea şi opoziţia aşteaptă de la Ministerul Muncii proiectul legii salarizării pentru a se consulta asupra acestuia, arătând că doreşte ca această lege să fie discutată în Parlament odată cu ordonanţa privind majorarea salariilor demnitarilor.

 

 

Cele mai citite

A fost ales noul secretar general al NATO

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit astăzi pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru...

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...
Ultima oră
Pe aceeași temă