21.8 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăTechSoarta lui Ponta, decisă la PSD și la Curtea Constituțională

Soarta lui Ponta, decisă la PSD și la Curtea Constituțională

Conducerea social-democrată se reunește, mâine, în prima ședință de după autosuspendarea/demisia lui Victor Ponta din fruntea PSD și după inculparea în dosarul Rovinari-Turceni. Deși, aparent, coaliția încă rezistă, situația din principalul partid la putere este mai încrâncenată ca niciodată.

Coaliție va continua în formula actuală, iar Victor Ponta nu are „sub nici o formă“ intenția de a demisiona din fruntea Guvernului. Aceasta a fost concluzia ședinței de ieri a coaliției, desfășurată la sediul PSD, în prezența premierului inculpat.

Adversarii și mizele

De o parte a baricadei în PSD se situează gruparea Ponta. Oficial, premierul s-a distanțat de partid prin decizia anunțată duminică seară, de „renunțare temporară“ la funcție până când i se clarifică situația juridică. Neoficial, prin omul lăsat în locul său, Rovana Plumb, Ponta conduce în continuare PSD și încearcă pe toate căile să-și conserve poziția de premier, dar și autoritatea și influența în partid. Cele două ipostaze sunt interdependente. Social-democrații îl susțin pe Ponta atât timp cât este premier și cât le poate asigura unele avantaje (măcar materiale, dacă tot s-a dovedit că nu poate și altele, de genul protecției în fața valului de anchete DNA). La rândul său, Ponta nu pleacă de la Palatul Victoria pentru a nu pierde totul: putere, aliați la guvernare, susținerea colegilor de partid.

Citește și: Şedinţa de URGENŢĂ a Coaliţiei s-a terminat. Ce s-a hotărât în privinţa lui Ponta

Însă social-democrații sunt conștienți și de faptul că situația juridică a premierului poate căpăta accente periculoase, nu doar pentru el, ci și pentru guvernare și partid în întregime. Cu alte cuvinte, cartea Ponta, pe care ei s-au încăpățânat să joace în ultimele luni, s-ar putea dovedi catastrofală pentru PSD. Așa că mulți social-democrați se gândesc că ar fi mai utilă acum o ruptură de Ponta decât să aștepte o eventuală evoluție nefavorabilă în relația acestuia cu DNA. În plus, sunt destule voci care spun că nu ar fi rău ca partidul să întâmpine anul electoral 2016 din opoziție.

Așa ajungem la a doua tabără din PSD: Liviu Dragnea – Valeriu Zgonea. Primul are, momentan, propriile probleme juridice (condamnarea cu suspendare, în prima instanță, care l-a obligat să demisioneze din funcția de președinte executiv al PSD), dar nu a renunțat la dorința de a conduce partidul, fie și prin interpuși. De altfel, în ultimele zile, Dragnea a întreprins un turneu prin țară pentru a lua pulsul filialelor și a vedea de ce susținere se bucură.

Interimarul și congresul extraordinar

Imediat după ce Ponta și-a anunțat, pe Facebook, decizia de a renunța temporar la șefia partidului, președintele interimar al PSD, Rovana Plumb, s-a grăbit să explice că nu este vorba de o demisie și că nici vorbă să se impună convocarea grabnică a unui congres extraordinar. „Situaţia de faţă este o prelungire a interimatului, iar PSD este într–o situaţie total funcţională. Vom continua să facem ce am făcut şi până acum, împreună, în echipă. Victor Ponta va continua să participe alături de noi la BPN, la Comitetul executiv naţio­nal şi la şedinţele coaliţiei, în calitatea sa de prim-ministru“, a declarat Plumb. Tot ea a precizat că decizia convocării unui congres ar trebui „să se ia după decizia instanței“ în cazul Ponta.

Citește și: DNA a pus SECHESTRU pe o parte din averea lui Ponta. Premierul, INCULPAT în dosarul lui Şova. A refuzat să dea declaraţii în faţa procurorilor

Cu alte cuvinte, un termen nedefinit. Poate un an, poate mai mult. Prompt, în spatele lui Plumb s-au aliniat susținători ai premierului, care au explicat că nu este vorba de o demisie, că partidul are o conducere statutară și că totul este bine și frumos în PSD. „Nu poate exista un congres până la clarificarea situației din justiție a lui Victor Ponta“, a declarat, de pildă, Nicolae Bănicioiu, ministru al Sănătății și vicepreședinte al PSD.

Replica taberei adverse a venit ieri, chiar prin vocea lui Liviu Dragnea: „PSD nu este un partid care poate fi condus prin delegare, e un partid mare, un partid aşezat. (…) Nu există nimeni în funcţia de preşedinte interimar, deci noi nu avem preşedinte interimar, avem preşedinte care şi-a dat demisia şi este un loc gol“. Dragnea a mai arătat că, cel târziu săptămâna viitoare, ar trebui să aibă loc o ședință a Comitetului Executiv al PSD, în care să fie tranșată problema interimatului și, eventual, să fie convocat congresul. Tot numărul doi informal al PSD a precizat că speră ca Ponta să nu facă și „a doua greșeală“, a demisiei din funcția de premier.

Întâmplător sau nu, același Dragnea le spunea colegilor, sâmbăta trecută, la Alexandria, să se pregătească pentru luna septembrie, invocând posibilitatea unor alegeri parlamentare anticipate (variantă la care s-ar ajunge doar după căderea sau demisia actualului Guvern și după încercări eșuate de instalare a unui nou Cabinet). Rovana Plumb nu s-a lăsat mai prejos și i-a transmis lui Dragnea că „PSD trebuie să acționeze ca o echipă“ și că „cine nu înțelege asta joacă pentru adversarii politici“. „Nu ne trebuie congrese acum, nu trebuie să punem în pericol prezența la guvernare“, a mai spus Plumb.

De menționat că în PSD se vorbește de un congres extraordinar încă din noiembrie anul trecut, după eșecul la prezidențiale, dar tabăra Ponta a reușit, sistematic, amânarea unei decizii de convocare. 

Verdict de la Curtea Constituțională

Tot mâine, judecătorii constituționali discută sesizarea PNL referitoare la votul din 9 iunie din Camera Deputaților, prin care a fost respinsă cererea procurorilor anticorupție în cazul Victor Ponta. Opoziția a contestat la CCR faptul că nu a fost supusă votului deputaților solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale, ci hotărârea creionată de Comisia juridică, de respingere a cererii anchetatorilor. Conducerea Camerei Deputaților s-a reunit, ieri, pentru a formula un punct de vedere la sesizarea PNL. Previzibil, decizia a fost de a recomanda CCR respingerea sesizării. Dacă, totuși, contestația va fi admisă, am putea asista la reluarea votului în cazul Ponta, iar deputații ar fi nevoiți să-și întrerupă vacanța. Pe 9 iunie, 231 de deputați au votat împotriva începerii urmăririi penale a premierului pentru trei fapte de conflict de interese care ar fi fost comise, potrivit DNA, în timpul mandatului de șef al Executivului. Ponta este inculpat pentru fapte comise în calitate de avocat.

Presa internațională

Cazul prim-ministrului inculpat pentru fapte de corupție, dar și decizia acestuia de a pleca doar din fruntea PSD, nu și a Guvernului, au fost tratate pe larg de presa străină. „Premierul român, Victor Ponta, a fost inculpat pentru trei capete de acuzare privind acte de corupţie. Ponta este acuzat de fraudă, evaziune fiscală şi spălare de bani“, a relatat, de pildă, postul britanic BBC. „Premierul Ponta este acuzat de comiterea a 17 infracţiuni de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani în perioada 2007-2011, când era avocat“, a arătat Agenția France-Presse, în timp ce Associated Press a subliniat că este vorba de „primul premier în funcție al României pus sub acuzare și ale cărui active au fost puse sub sechestru“. Agențiile Bloomberg și Reuters, dar și publicații din SUA au abordat subiectul Ponta.

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă