15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechPSD îl susţine pe Ioan Chelaru pentru şefia Comisiei de revizuire a...

PSD îl susţine pe Ioan Chelaru pentru şefia Comisiei de revizuire a Constituţiei

Partidul Social Democrat îl va susţine pe senatorul Ioan Chelaru pentru preşedinţia Comisiei de revizuire a Constituţiei, au precizat, luni, surse din partid, informează Mediafax.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN a PSD, că speră ca lucrările Comisiei de revizuire a Constituţiei să fie "repornite".

"Sperăm ca, odată cu desemenarea, chiar azi, în plenul comun, a reprezentanţilor PNL în Comisia de revizuire, să putem reporni procesul de revizuire, proces aşa cuma fost prezentat de USL, cum s-a votat şi transmis la Curtea Constituţională şi Comisia de la Veneţia, astfel încât să intre pentru adoptare în Parlament,şi ulterior supus referendumului", a spus Ponta.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a anunțat, săptămâna trecută, că liberalii au decis să-i schimbe din Comisia de revizuire a Constituției pe parlamentarii care și-au încetat mandatul sau care au decis să se retragă, cum este cazul lui Crin Antonescu și al Alinei Gorghiu.

El a menționat că vor fi înlocuiți senatorii CrinAntonescu și Tudor Chiuariu, foștii deputații Petre Roman, George Scutaru și actualul co-președinte al PNL, AlinaGorghiu și a precizat că Antonescu și Gorghiu au decis să se retragă din Comisia de revizuire a Constituției.

De asemenea, Stroe a afirmat că PNL va propune un candidat pentru poziția de președinte al Comisiei în locul lui CrinAntonescu. Surse din PNL au declarat pentru MEDIAFAX că liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, va fi cel propus pentru poziția de președinte al acestui for.

La rândul său, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, joi, că discuţia despre cine va fi propus pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei va avea loc în cadrul coaliţiei de guvernare, în condiţiile în care şefia Comisiei de Cod electoral a fost cedată PNL.

Ponta a precizat că PSD şi PNL au schimbat preşedinţiile comisiilor de Cod electoral şi de revizuire a Constituţiei, fiecare formaţiune având un interes în preluarea uneia sau a alteia dintre comisii.

"PNL avea preşedinţia Comisiei de revizuire a Constituţiei. Domnul Antonescu a renunţat (la şefia comisiei, n.r.) şi pentru PSD proiectul USL de revizuire a Constituţiei era, între cele două, pe primul loc ca prioritate, iar pentru PNL era schimbarea sistemului electoral. Înţeleg că a fi preşedinte domnul Voicu, care a fost şi în 2008, când s-a făcut legea actuală, deci e cel mai în măsură să o modifice", a spus Ponta.

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă