15.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăTechPonta: PSD nu mai convoacă Congresul în martie

Ponta: PSD nu mai convoacă Congresul în martie

PSD nu va mai convoca Congresul în martie, ci doar Consiliul Naţional, care va dezbate agenda politică a partidului până în 2019 şi unde se vor face alegeri pentru conducerea acestui for, a anunțat premierul Victor Ponta.

Potrivit Mediafax, Ponta a precizat, luni, că BPN a decis în ceea ce priveşte calendarul evenimentelor politice ale partidului în perioada următoare.

El a spus că în 30 şi 31 ianuarie va fi convocat CExN al PSD, împreună cu grupurile parlamentare, pentru a stabili liniile prioritare, agenda politică a anului 2015 şi acţiunile parlamentare și că la începutul lui martie va fi convocată Liga aleşilor locali PSD.

Preşedintele PSD a adăugat că în 20 şi 21 martie va fi convocat Consiliu Naţional, care va dezbate agenda politică a PSD până 2019, va dezbate modificările la Statut şi va alege şi preşedintele acestui for.

Întrebat dacă, în aceste condiţii, Congresul nu va mai fi convocat în luna martie, aşa cum s-a anunţat iniţial, Ponta a precizat că, potrivit statutului, Consiliul Naţional este forul care va convoca Congresul.

De asemenea, Ponta a mai spus, răspunzând unei întrebări, că analiza referitoare la eşecul PSD din alegerile prezidenţiale va fi făcută în toate reuniuniel forurilor partidului care urmează a fi convocate.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

CSA Steaua, campioană naţională la polo feminin

CSA Steaua Bucureşti a câştigat din punct de vedere matematic al şaptelea său titlu de campioană naţională la polo pe apă feminin, după ce...

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă