9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăTechPNL și PDL pun condiții pentru alianța de dreapta

PNL și PDL pun condiții pentru alianța de dreapta

Ideea colaborării între forțele de dreapta la alegerile prezidențiale se regăsește atât în mesajele PNL, cât și în cele ale PDL. Însă, fiecare dintre cele două partide ar dori ca prezidențiabilul propriu să fie sprijinit de restul partidelor de dreapta.

În mesajele liberalilor, ideea coagulării dreptei vine la pachet cu asigurările că PNL nu va reface alianța cu PSD. Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat că „USL nu mai există, nu merge mai departe şi nu se va reface“, iar liberalii nu vor accepta o invitație de revenire la guvernare, deoarece USL „s-a rupt din cauza unei incompatibilități între PNL şi PSD“.
 Mai mult, Iohannis a anunțat că, în cazul în care va ajunge în poziția de premier, coaliția guvernamentală care îl va susține nu va include PSD. „Această despărțire a arătat că nu putem să ne întoarcem, deci o refacere a USL este exclusă din capul locului, o revenire într-o guvernare comună PNL-PSD în viitorul foarte apropiat putem să o excludem din capul locului“, a afirmat Iohannis.
El a susținut că negocierile pentru „coagularea“ dreptei vor trebui purtate după alegerile europarlamentare. Însă, în viziunea lui Iohannis una dintre condiții este ca restul partidelor de dreapta să susțină candidatul PNL la prezidențiale.  „Este obligatoriu să existe un contact între partidele care reprezintă într-un fel dreapta spectrului politic. Nu ştiu dacă se va ajunge la un rezultat comun, nu ştiu dacă se va ajunge la un candidat comun al dreptei, dar Crin Antonescu este candidatul nostru, suntem partidul cel mai mare de dreapta, ar fi o soluție foarte bună dacă şi alții ar veni să-l sprijine, dar cu certitudine, cel puțin pentru turul doi al prezidențialelor, sunt convins că se va produce această coagulare în jurul candidatului de dreapta“, a susținut Iohannis.
În context, Iohannis a susținut că nu va candida la președinția țării și că îl va sprijini pe liderul liberalilor, Crin Antonescu, pentru această funcție.
„Eu iau în calcul să mă implic în campania prezidențială, în calitate de fruntaș al PNL, cu rezultate bune în sondaje. Candidatul nostru este Crin Antonescu. Am mai discutat aceste chestiuni. Nu am reevaluat, nu am rediscutat situația“, a fost răspunsul lui Iohannis, întrebat dacă va candida la președinție.

Planurile PDL

Democrat-liberalii se arată și ei deschiși unei colaborări în zona dreptei, pentru a contracara PSD. Vicepreşedintele democrat-liberal Ioan Oltean declară că, după europarlamentare, PDL va fi preocupat să realizeze asocieri politice care să permită câştigarea alegerilor în toamnă, iar principalul partener al partidului său în acest proiect ar trebui să fie PNL. „Sigur că principalul nostru partener în acest proiect ar trebui să fie şi ne gândim să fie Partidul Național Liberal. Însă vor conta foarte mult în această construcție politică rezultatele electorale ale fiecărei formațiuni politice“, a spus Ioan Oltean.
Ioan Oltean a recunoscut că desemnarea unui candidat unic al dreptei la prezidențiale este greu de realizat, în condițiile în care fiecare partid și-a desemnat un candidat. PDL și-ar dori ca potențialii aliați să accepte candidatul democrat-liberal la prezidențiale. „Ar fi ideal dacă forțele politice ar reuşi să depăşească interesul de grup, interesele personale, orgoliile de partid şi să promovăm chiar din primul tur un candidat, care să fie, evident, al Partidului Democrat Liberal, zic eu, în măsura în care această oportunitate şi posibilitate ar putea fi luată în calcul“, a afirmat Oltean.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă