22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăTechOprea renunţă la şefia UNPR

Oprea renunţă la şefia UNPR

Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, a demisionat joi din funcţie. ”În aceşti aproape şase ani de activitate politică, UNPR a fost adesea pus la încercare şi de fiecare dată am depăşit împreună obstacolele ce ne-au ieşit în cale. Cu toţii am ales drumul corect pentru partid şi cu toţii am dat dovadă de tărie de caracter atunci când a fost nevoie. Astăzi, UNPR este în faţa unui moment pe cât de dificil, pe atât de important pentru viitorul său. Prin urmare, în calitate de fondator, de preşedinte şi mai ales în calitate de membru al acestei echipe am ales să fac tot ceea ce ţine de mine pentru ca partidul să treacă şi peste acest obstacol”, precizează Oprea în scrisoarea transmisă membrilor UNPR, adăugând că interimatul funcţiei va fi asigurat de Neculai Onţanu. 

Potrivit Agerpres, El spune că are obligaţia de a nu permite ca discuţiile ce îl vizează să afecteze imaginea formaţiunii politice pe care a fondat-o, precizând că rămâne ”un simplu membru de partid”. ”Nu este o decizie uşoară, dar este unul din lucrurile pe care le mai pot face pentru a da partidului şi întregii echipe o şansă în plus în acest an electoral. Am fondat UNPR şi am contribuit din plin la rezultatele de până acum, dar ştiu bine că nu aş fi reuşit fără ajutorul fiecăruia dintre dumneavoastră. Tocmai din acest motiv consider că am obligaţia umană şi colegială de a nu permite ca discuţiile ce vizează persoana mea să afecteze imaginea partidului. Mi-am făcut datoria faţă de UNPR, faţă de echipă şi îmi fac în continuare datoria, inclusiv prin înaintarea demisiei din funcţia de preşedinte. Rămân un simplu membru de partid, un coleg pe care vă puteţi baza şi un om care îşi respectă cuvântul dat”, afirmă Gabriel Oprea. 

În scrisoarea adresată progresiştilor, el susţine că opţiunea sa pentru viitorul preşedinte UNPR este Valeriu Steriu. ”Ştiu că, pentru orice partid, demisia preşedintelui nu este un moment uşor. Dar mai ştiu că UNPR are resurse interne de cea mai bună calitate. Astăzi, UNPR are peste 60 de parlamentari şi este al treilea partid parlamentar din România. Are proceduri democratice pentru alegerea conducerii şi are lideri care pot oricând să ţină partidul pe drumul corect. Interimatul funcţiei va fi asigurat de Neculai Onţanu, unul din oamenii de bază ai UNPR şi un foarte bun cunoscător al organizaţiilor din ţară. Pentru viitorul preşedinte al partidului opţiunea mea este Valeriu Steriu, un om al cărui profesionalism este recunoscut de toate partidele şi un lider cu potenţial deosebit. Sigur, decizia va aparţine forurilor statutare ale UNPR, însă cred că îmi revin atât dreptul cât şi obligaţia de a spune echipei pe care am condus-o care este recomandarea mea pentru funcţia pe care o părăsesc astăzi”, precizează Gabriel Oprea. 

În final, el îi îndeamnă pe progresişti să nu abandoneze principiile şi să pună întotdeauna interesul naţional în centrul acţiunii politice. ”Pentru mine este o mare realizare să privesc astăzi partidul pe care împreună l-am construit de la zero. De aceea, vă îndemn să păstraţi orientarea naţională a UNPR, să puneţi mereu interesul naţional în centrul acţiunii politice şi să nu abandonaţi principiile care au făcut din acest partid o emblemă a corectitudinii şi a determinării. România are nevoie de oameni curajoşi şi are nevoie în continuare de siguranţă şi prosperitate. Avem aşadar obligaţia să mergem mai departe, împreună, pe acelaşi drum. A fost o onoare să conduc UNPR şi este o onoare să vă fiu coleg”, încheie Oprea scrisoarea adresată progresiştilor. 

Cele mai citite

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă