15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechO nouă misiune spaţială pe Lună pe 22 iulie

O nouă misiune spaţială pe Lună pe 22 iulie

India va lansa un al doilea modul spaţial către Lună, fără echipaj uman la bord, la data de 22 iulie, fiind a doua misiune de acest tip plănuită de agenţia de profil indiană după reuşita din 2008.

Sonda Chandrayaan-2, construită de Indian Space Research Organisation (ISRO), va fi lansată pe 22 iulie, la ora 09.13 GMT, a anunţat agenţia.

O primă tentativă de lansare a misiunii a avut loc pe 15 iulie, dar oficialii indieni au anulat evenimentul din cauza unor “probleme tehnice”.

Chandrayaan-2 este cea mai sofisticată misiune realizată până în prezent de ISRO. Dacă va avea succes, India va deveni a patra ţară, după SUA, Rusia şi China, care plasează un rover pe suprafaţa Lunii.

Agenţia spaţială indiană vrea să plaseze un rover în regiunea polară sudică a Lunii.

Chandrayaan-2 este o versiune avansată a Chandrayaan-1, misiunea indiană lansată în 2008, prin care a fost confirmată prezenţa moleculelor de apă pe Lună, notează Mediafax.

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă