15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăTechDeputatul Graţiela Gavrilescu îşi dă demisia din PNL: La Congres a funcţionat...

Deputatul Graţiela Gavrilescu îşi dă demisia din PNL: La Congres a funcţionat cooperativa

Graţiela Gavrilescu, aleasă deputat PNL într-un colegiu din Prahova şi aflată la al doilea mandat în Parlament, a declarat pentru Mediafax că va părăsi acest partid şi că este decisă să se alăture viitoarei formaţiuni politice pe care Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că o va înfiinţa.

Graţiela Gavrilescu susţine că la Congres ”se ştia deja că Iohannis va fi preşedintele partidului, se ştia cine vor fi vicepreşedinţii, bileţelele au circulat, s-a votat după cum era aranjat şi nu după conştiinţa multora dintre delegaţi. Cooperativa a funcţionat”.

Ea a spus că pleacă din PNL întrucât, chiar dacă prin fuziunea PNL cu PDL va fi păstrat numele Partidului Naţional Liberal, noua formaţiune ”nu va mai fi aceeaşi şi nu va mai avea aceleaşi principii”, iar în aceste condiţii ea nu-şi va mai găsi locul în partidul rezultat în urma fuziunii.

Cele mai citite

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă