16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăTechDe ce este interzisă editarea genetică a embrionilor umani

De ce este interzisă editarea genetică a embrionilor umani

Cu câteva luni în urmă, profesorul He Jiankui, de la departamentul de biologie al Universității de Știință și Tehnologie din Shenzen, a declarat într-un interviu acordat agenției Associated Press, că a contribuit la nașterea primilor copii editați genetic. Concret, el a modificat o genă din ADN-ul a doi fetuși, ca să le confere acestora imunitate la virusul HIV. Două fetițe gemene s-au născut astfel, dar nimeni nu știe unde locuiește familia lor, sau unde a fost făcută controversata procedură genetică. La scurt timp după ce a apărut în public și a vorbit despre această realizare, He Jiankui a dispărut, iar activitatea lui științifică a fost suspendată de către autoritățile chineze. Jurnaliștii cred că acum He se află în arest la domiciliu.

 

Cum a fost ­r­ealizată ­editarea genetică a ­embrionilor

Lulu și Nana, cele două fetițe care sunt probabil primii copii din lume editați genetic, s-au născut pe 8 noiembrie 2018. Imediat după răspândirea informației despre experimentul la care au fost supuse, cercetătorii din întreaga lume au condamnat acest proiect, pe care unii l-au numit de-a dreptul „monstruos“. Specialiştii citaţi de ehealthromania.com atrag atenţia că acest studiu este inadmisibil, mai ales că nu se justifică nici din punct de vedere al beneficiilor pentru sănătate pe care le vor avea fetițele. Ele au devenit imune la virusul HIV, însă în prezent există multe metode mai simple de a preveni apariția bolii, la fel există și tratamente eficiente în cazul în care cineva contactează virusul. Prin urmare, riscurile la care au fost expuși acești copii sunt mult mai mari decât beneficiile: editarea genetică realizată de He prin metoda CRISPR Cas-9 este însă experimentală, nesigură și poate provoca mutații grave, scăpate de sub control, care vor însemna boli sau anomalii grave. Mai mult, mutațiile pe care le au aceste două fetițe se vor transmite automat și la copiii lor. De aceea, editarea genetică a embrionilor sau a ovulelor și spermatozoizilor este la ora actuală interzisă: mutațiile se transmit la generațiile următoare, nu se rezumă la pacientul pe care se face procedura.

În cazul experimentelor făcute pe adulți, mutațiile sunt limitate la acea persoană și au ca scop dezactivarea unei gene care provoacă o boală și activarea unei gene de care bolnavul are nevoie. În China însă nu este interzisă editarea genetică, ci doar clonarea umană. Experimentul lui He a fost făcut pe 7 cupluri care au recurs la fertilizarea in vitro. Toți bărbații erau seropozitivi, în timp ce femeile erau sănătoase. În total, au avut loc 6 proceduri de fertilizare in vitro, care au rezultat în obținerea a 11 embrioni, însă doar cele două fetițe gemene au venit pe lume. Nu se ştiu detalii despre ce s-a întâmplat cu ceilalți embrioni – dacă au fost distruși, s-au oprit din evoluție sau au fost criogenați pentru a fi folosiți ulterior.   

S  Elena Marinescu

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Rublev îl elimină pe Carlos Alcaraz de la Madrid după două ore de joc

Carlos Alcaraz, tenismanul spaniol care ocupă locul 3 în clasamentul mondial, a suferit o înfrângere în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...

Alocațiile nu vor fi plătite înainte de Paște

Pentru luna mai, alocațiile vor fi virate pe 8 mai și nu înainte așa cum se întâmplă cu plata pensiilor, potrivit unei comunicări făcute...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă