19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăTechAtac dur al lui Cezar Preda la adresa liberalilor

Atac dur al lui Cezar Preda la adresa liberalilor

Deputatul Cezar Preda a lansat, joi, un atac dur la adresa colegilor săi liberali, pe care îi acuză că au pactizat cu PSD, precizând, totodată, că pe viitor el se va ocupa de noul PNL la nivel județean, transmite Mediafax.

Cezar Preda l-a atacat dur pe vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, liberalul Cristinel Romanescu, lăsând să se înțeleagă că acesta s-ar fi înțeles cu PSD pentru a prelua șefia Consiliului, după ce președintele Cristi Bîgiu a fost suspendat, fiind arestat preventiv pentru luare de mită.

"Acum, mai nou, am înţeles că unul vrea chiar să fie preşedintele PSD-ului la Consiliul Județean. Îi transmis un mesaj: «Să uite chestia asta, el nu poate să fie liderul Opoziţiei şi în acelaşi timp să fie căţelul de casă al PSD Buzău. Noi n-avem nevoie de funcţii date de PSD. Dacă cineva primeşte funcţie de la PSD cu noi nu mai are ce sta de vorbă, noi suntem în Opoziţie faţă de PSD. Aşa, cățeluşii ăştia care vor funcţii şi avantaje la PSD să plece cu ele cu tot», acesta e mesajul meu şi le zic să se gândească de două ori”, a declarat Cezar Preda.

Deputatul de Buzău a continuat atacul, îndreptându-și acuzele spre mai mulți consilieri care ar fi marionete manevrate de PSD.

"În PNL ceva nu e în regulă, Bîgiu şi-a lăsat nişte cozi de topor. Noi ştiam că şi-a lăsat cozi de topor, pe la Tineret pe finul său, unii consilieri judeţeni, pe la Râmnic, vreo 2 care nu ştiu ce să facă şi votează numai cu primarul Viorel Holban şi când i-am întrebat de ce, îmi spun că au soţia angajată de Boşcodeală şi o dă afară, cam ăsta e PNL. Cozile de topor ale lui Bîgiu”, a afirmat deputatul Cezar Preda.

De cealaltă parte, liberalii au criticat, miercuri, modul în care Cezar Preda a ales să le transmită mesajul, şi anume prin intermediul presei.

“Ceea ce este surprinzător e că eu aud lucrul ăsta de la presă, şi nu de la Cezar Preda, deci chestia asta cu comunicarea prin presă mi se pare puţin neînţeleasă, dar fiecare înţelege în ce fel doreşte. Nu văd care-i problema. Unde-i supărarea?", a declarat deputatul George Scutaru.

Pe de altă parte, Cezar Preda a precizat că de acum el se va ocupa de soarta PNL.

"Eu sunt copreședintele PNL Buzău. Să își ia gândul că pot discuta cu altcineva. De acum înainte mă ocup și de noul PNL. Să le iasă din cap că va fi altfel. Șmecherii din astea că se pun unii pe alții ca să continue afacerile cu PSD la mine nu țin. Noi facem opoziție la PSD. Cu șmecherii nu ține. Nouă nu ne-au plecat primarii. Nouă ne-a luat primarii Bîgiu, ni i-a luat pe bani. Cristi Romanescu (n.r. – PNL) știa de plecările primarilor mei și a lăsat primari PNL doar unde aveau nevoie Scutaru și Doina Tudor la înțelegere”, a spus Cezar Preda.

Cristinel Bîgiu a fost membru PNL timp de 17 ani, începând cu anul 1997, iar de-a lungul timpului a fost preşedinte al organizaţiei de tineret a PNL Buzău, preşedinte al filialei judeţene a partidului, vicepreşedinte la nivel naţional, ultima funcţie în PNL, înainte de a trece la PSD, fiind cea de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene.

În 18 septembrie, Bîgiu a anunţat că s-a înscris în PSD, în baza OUG 55, alături de 18 primari liberali din judeţ şi de alţi şase edili de la PDL, susţinând că a luat această decizie pentru binele judeţului.

Cristinel Bîgiu, care este preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, a fost arestat în 7 decembrie, de magistraţii Tribunalului Bucureşti, alături de finul său, Florin Colgiu, fiind acuzat că ar fi cerut şi primit bani în schimbul unor contracte pe bani publici. Luni, Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv ca Bîgiu să rămână în arest, magistraţii respingânduăi acestuia contestaţia faţă de măsura preventivă.

Cele mai citite

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...
Ultima oră
Pe aceeași temă