12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSony Action Cam, o cameră video pentru practicanţii de sporturi extreme. Unde...

Sony Action Cam, o cameră video pentru practicanţii de sporturi extreme. Unde o poţi testa

Sony a lansat, miercuri, o cameră video destinată amatorilor de sporturi extreme şi schiorilor, potrivit unui comunicat remis romanialibera.ro. Camera cântăreşte numai 90 de grame şi poată înregistra clipuri video la rezoluţie Full HD.

Camera vine cu echipată cu o carcasă rezistentă la apă şi are un sistem special de prindere care se potriveşte atât suprafeţelor plate cât şi celor curbate.

După apăsarea butonului de pornire, camera începe să înregistreze în stil „Hands-Free”, fără să necesite cât de puţin supravegherea din partea utilizatorului.

Senzorul de imagine Exmor R CMOS permite înregistrarea de clipuri video clare, cu zgomot de imagine redus în aproape orice condiţii, chiar şi cele cu iluminare scăzută.

Obiectivul Carl Zeiss® Tessar® are o deschidere de 170° pentru a surprinde aproape toate împrejurimile – de la pârtiile de ski, la potecile de munte. Camera dispune şi de un stabilizator de imagine Steady Shot.

Camera dispune de cinci moduri de înregistrare, de la Full HD 30p la VGA pentru momente în care este necesară o înregistrare îndelungată. Cele două moduri de slow-motion (4x şi 2x) permit analiza în detaliu a unei lovituri de golf sau a unei cascadorii BMX.

Action Cam poate fi montată cu uşurinţă pe ghidonul biciletei, dar şi pe placa de surf sau snowboard, putând fi utilizată chiar şi la adâncimi de 60 m.

Accesoriile disponibile odată cu lansarea includ montura pentru ghidon, banderola şi o montură pentru cap rezistentă la apă – permit pasionaţilor de călătorii pe munte, cicliştilor, surferilor şi împătimiţilor de sporturi marine să păstreze mai uşor amintirile digitale ale celor mai antrenante momente. De asemenea utilizatorii pot achizitiona un adaptor flexibil ce ofera mai multe unghiuri de vizualizare în sus şi jos, dispozitivul de prindere pentru mână cu ecran LCD care permite monitorizarea filmărilor, folie anti-ceaţă pentru a stopa condensul, montură adezivă, carcasă rezistentă la apă şi capace pentru diverse condiţii de filmare.

Stick-urile de memorie disponibile pe cameră sunt Memory Stick MicroTM (M2) şi Micro SD/SDHC (clasa 4 şi cele superioare).

Sony Action Cam va putea fi cumpărată la preţul de 1349 lei.

Până la finalul lunii martie, pasionaţii de sporturi de iarnă pot testa Sony Action Cam pe mai multe pârtii din România la standurile Sony amplasate la baza pârtiilor.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă