16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportZiua Independenței Statelor Unite. Ce temă a avut recepţia închinată Zilei Americii

Ziua Independenței Statelor Unite. Ce temă a avut recepţia închinată Zilei Americii

Sintagma lui Martin Luther King Jr. “Să triumfe libertatea” a fost tema de anul acesta a recepţiei de Ziua Americii, la care a participat, pentru prima dată din 2008, preşedintele României, informează Mediafax.

“Avem multe de sărbătorit anul acesta: 135 de ani de relaţii diplomatice între Statele Unite şi România, 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi 150 de ani de la sfârşitul Războiului Civil din SUA. Fiecare dintre acestea are propria semnificaţie istorică şi ne bucurăm că vă aflaţi alături de noi pentru a le sărbători. În urmă cu 239 de ani, în 1776, fondatorii ţării noastre au adoptat Declaraţia de Independenţă, creând o naţiune întemeiată pe egalitate şi libertate. În această seară, cinstim această tradiţie a libertăţii americane, de care suntem mândri, şi personalităţile excepţionale pe care aceasta le-a format”, şi-a început discursul însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Dean Thompson.

Citește și: Preşedintele Klaus Iohannis, la Ambasada SUA de Ziua Independenței americane. Ce declarații a făcut șeful statului

Pentru a ilustra această tradiţie, Ambasada SUA a ales drept temă a petrecerii de anul acesta sintagma “Să triumfe libertatea” din cântecul “America”, sintagmă menţionată de Martin Luther King Jr. în faimosul său discurs “I have a dream”, în care a cerut egalitate universală.

Totodată, deasupra scenei au fost amplasate portretele unor personalităţi americane – George Washington, Abraham Lincoln, Mark Twain, Amelia Eaarhart, Franklin Delano Roosevelt, Martin Luther King Jr. etc. – care sunt “personificarea libertăţii de care ne-am bucurat noi în SUA, şi pe care am încercat să o răspândim de la fondarea naţiunii noastre”, după cum a explicat Thompson.

De altfel, şi preşedintele Klaus Iohannis şi-a încheiat discursul cu un citat din Martin Luther King: “The time is always right to do what is right (Întotdeauna este timpul potrivit pentru a face ceea ce este potrivit).

Cum în 2015 se împlinesc 25 de ani de la adoptarea în SUA a Legii persoanelor cu dizabilităţi, Dean Thompson a reamintit faptul că preşedintele Franklin Delano Roosevelt a condus SUA în perioada celui de-al Doilea Război Mondial dintr-o scaun cu rotile.

Citește și: Dean Thompson: România abordează direct şi ferm corupţia

“În onoarea acestui eveniment istoric, ni s-a părut potrivit să evidenţiem unul dintre marii noştri preşedinţi care a fost ţintuit într-un fotoliu rulant pe toată durata mandatelor sale de preşedinte, demonstrând că nu forţa trupului, ci tăria caracterului ne dă avânt”, le-a spus diplomatul SUA celor invitaţi.

Între 4.000 şi 5.000 de persoane au participat la recepţia organizată pe peluza Ambasadei. Pentru prima dată din 2008 a fost prezent şi preşedintele României.

Klaus Iohannis a venit singur şi a plecat la scurt timp după discurs.

“Există în istoria omenirii documente care i-au marcat evoluția. Există declarații care au făcut mai mult decât să consfințească stări de fapt, care au modelat viitorul prin forța cuvintelor, care au mișcat națiuni și au inspirat generații întregi. Declarația de Independență a Statelor Unite este un asemenea document, un reper peste secole pentru toți cei care credem cu tărie că oamenii au fost născuți egali, cu drepturi inalienabile, precum dreptul la viață, la libertate și la a-și căuta propria fericire. O națiune clădită pe aceste convingeri este o națiune care își face o misiune din apărarea libertăților și a democrației. Primiți încă o dată respectul și aprecierea noastră pentru contribuția pe care națiunea americană o are în lume în promovarea acestor principii”, a spus şeful statului, amintind că se împlinesc 239 de ani de la Declarația de Independență a SUA.

Ceremonia oficială a început cu marşul infanteriştilor americani, urmat de intonarea imnului României, interpretat de Fanfara Forţelor Armate Române, şi a imnului SUA, interpretat de Paula Seling.

Atracţia serii, filmată de invitaţi cu telefoanele mobile, a fost zborul demonstrativ al “Iacarilor Acrobaţi”, singura echipă de acrobaţie aeriană din România care îşi susţine activitatea din fonduri proprii şi cu ajutorul sponsorilor.

O altă atracţie a fost reprezentată de maşinile americane de epocă expuse pe perioada recepţiei.

Premierul interimar, Gabriel Oprea, a sosit la recepţie împreună cu Vasile Blaga, copreşedintele PNL, cei doi discutând mai mult timp.

De asemenea, Gabriel Oprea s-a îmbrăţisat cu proaspătul şef al SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu.

La recepţie au mai participat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şeful SRI, Eduard Hellvig, şi adjunctul său, generalul Florian Coldea, copreşedintele PNL Alina Gorghiu, preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, numeroşi miniştri şi ambasadori, precum şi fostul preşedinte Emil Constantinescu.

 

Cele mai citite

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă