11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportVictor Ponta: Președintele Iohannis ne-a păcălit când a zis că problemele cu...

Victor Ponta: Președintele Iohannis ne-a păcălit când a zis că problemele cu MCV-ul sunt din cauza Parlamentului

Deputatul PSD Victor Ponta a declarat, joi, în privința aderării României la Spațiul Schengen, există două probleme care țin de opoziția unor state membre, dar și de poziția unor șefi de instituții din România, potrivit Agerpres.

"Cu MCV-ul avem două probleme, și domnul președintele Iohannis ne-a păcălit când a zis că e din cauza Parlamentului. Nu e adevărat. Și știm toți că nu e adevărat și o să recunoască la un moment dat și dl Iohannis. Avem două probleme. Prima problemă e opoziția unor state membre. Nu doar Olanda. La un moment dat și Germania, și Franța, care, din motive de politică internă, au alegeri, spun că nu e acum momentul, mai amânăm, legat MCV de Schengen în mod incorect.

În al doilea rând, poziția publică, asumată, a unor oameni din România, șefi de instituții, care spun să nu se ridice MCV, pentru că îi protejează pe ei chiar și când greșesc, chiar și când fac abuzuri. Deci astea sunt cele două probleme. Îmi pare rău că domnul Iohannis, în loc să spună adevărul, ne duce cu fofârlica. Folosesc o expresie care la Sibiu nu se folosește, ca să nu fie considerată jignitoare, dar asta e realitatea", a declarat Victor Ponta.

Acesta a menționat că i-a mulțumit, de la tribună, președintelui CE "în numele tuturor premierilor care nu au avut voie să vorbească în Parlament" și care au participat la ședința comună — Sorin Grindeanu, Victor Ciorbea, Adrian Năstase.

Cele mai citite

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă