Conflictul dintre senatori si deputati, dar mai ales intre Secretariatele Generale ale celor doua Camere ale Parlamentului, pare sa fi intrat intr-o noua faza: lupta prin intermediul presei. In prima etapa, secretarul general si chestorii Senatului si-au declarat nemultumirea fata de modul in care se achita de obligatii Camera Deputatilor, in calitate de ordonator principal de credite. Replica principalului „acuzat”, secretarul general al Camerei, Mihai Unghianu, a venit ieri. Intr-un mod aparte insa: printr-un comunicat de presa. Datarea acestuia dovedeste ca era pregatit de mai multe zile (din 7 decembrie) si a fost tinut, probabil, in sertar, pentru a vedea mai intai cu evolueaza lucrurile.
Unghianu zice ca nu a fost invitat
In comunicatul primit ieri se incearca acreditarea ideii ca secretarul general al Camerei Deputatilor, Mihai Unghianu, s-a achitat de toate obligatiile. La fel si institutia pe care o reprezinta, care, in calitate de ordonator principal de credite, are misiunea de a amenaja spatiile din Palatul Parlamentului ce urmeaza a fi predate Senatului. „Camera Deputatilor a respectat in intregime protocolul incheiat intre cele doua Camere cu privire la repartizarea spatiilor”, se arata in comunicat. Mai mult, se spune chiar ca „Secretariatul General al Camerei Deputatilor a cedat o parte din spatiile care ii revin” in urma „declaratiilor facute in presa de catre unii senatori”. Declaratiile reprezentantilor Senatului sunt catalogate drept „atacuri necolegiale” si nu se uita nici sa se gaseasca o scuza lui Unghianu pentru neparticiparea la sedinta programata miercuri. „De fapt, nu i-a fost adresata nici o asemenea invitatie”, se arata in comunicat.
Reprezentantii Senatului sunt… intoxicati
Secretarul general al Camerei recunoaste ca sunt intarzieri in lucrarile de amenajare, dar sustine ca de vina sunt reprezentantii Senatului, nehotarati, si… legislatia. „Definitivarea spatiilor alocate a fost modificata, la cererea reprezentantilor Senatului, de mai multe ori”, se justifica Unghianu, adaugand ca „unele intarzieri s-au produs datorita legislatiei din vara anului 2005. Acelasi secretar general al Camerei gaseste si „sursa” conflictului: persoanele care-l intoxica pe omologul sau de la Senat. „O parte din personalul din cadrul Secretariatului General al Senatului il induce in eroare pe secretarul general cu informatii care nu au nici un fundament”, decreteaza Unghianu.
Pentru ca „tabloul” sa fie complet, el deplange soarta deputatilor, care vor trebui sa-si inghesuie masinile intr-un spatiu mai mic decat cel oferit Senatului. „Parcul auto al Camerei Deputatilor este mult mai mare decat cel al Senatului, iar spatiul atribuit (mult mai mic decat cel al Senatului) este folosit si de alte institutii”, aduce ca argument Unghianu.
Secretarul general al Senatului, Dan Vasiliu, a demontat insa toate afirmatiile omologului sau. Vasiliu sustine ca toate raspunsurile pe care le-a primit pana acum de la Unghianu nu raspund deloc problemelor ridicate, probleme care afecteaza buna functionare a Camerei superioare a Parlamentului. „Raspunsurile nu ma satisfac absolut deloc. Practic, nu rezolva problema”, ne-a spus telefonic secretarul Senatului. „Niciodata nu vor recunoaste ca au gresit!”, a mai zis, suparat, Vasiliu.
Galceava dintre cele doua institutii, nevoite sa lucreze sub acelasi acoperis, va continua luni, cand se doreste stabilirea unei noi intalniri intre „parti”.