13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportUngureanu s-a autosuspendat din PNL

Ungureanu s-a autosuspendat din PNL

Fostul ministru de externe Mihai-Razvan Ungureanu s-a autosuspendat din PNL pe perioada mandatului sau de reprezentant special al Romaniei la Viena pe langa Initiativa de Cooperare Sud-Est Europeana (SECI), el informand in acest sens membrii Biroului Permanent Central al PNL printr-o scrisoare transmisa astazi.

Ungureanu arata, in scrisoarea sa, ca este incompatibila functia diplomatica de la SECI cu calitatea de membru al unui partid politic.

El a fost membru in Biroul Politic al PNL, functie la care a renuntat dupa ce si-a prezentat demisia de la MAE, in urma scandalului de la inceputul lunii februarie, legat de cei doi cetateni romani retinuti in Irak de armata americana.

Purtatorul de cuvant al MAE, Corina Vintan, declara saptamana trecuta ca fostul ministru de Externe doreste sa propuna o alta persoana pentru postul de reprezentant special al Romaniei la Viena pe langa Initiativa de Cooperare Sud-Est Europeana (SECI), functie ocupata de Ungureanu in perioada 2003-2004, inainte sa vina la conducerea MAE, functie care a fost suspendata dupa ce acesta a preluat functia politica de sef al diplomatiei.

"Mihai-Razvan Ungureanu este intr-un concediu, el este angajatul MAE, iar conform legii, postul lui de la SECI este reactivat. Acest post nu este creat si nu va fi pastrat pentru ministrul Ungureanu, el doreste sa propuna un succesor in acord cu conducerea SECI", a subliniat Corina Vintan.

Ea a adaugat ca marirea schemei de salarizare a postului de la Viena, care a fost modificata la suma de 5.280 de euro printr-o Hotarare de Guvern la propunerea lui Mihai-Razvan Ungureanu, nu a fost gandita pentru fostul sef al diplomatiei romane, ci pentru viitor.

Presa centrala a dezvaluit, saptamana trecuta, ca dupa ce si-a dat demisia din fruntea Ministerului de Externe pe 5 februarie, Mihai-Razvan Ungureanu a initiat pe 22 februarie o HG prin care a obtinut aproape o dublare de salariu pentru reprezentantul Romaniei la SECI.

Surse diplomatice mentioneaza ca la nivelul conducerii PNL exista o suparare fata de Mihai-Razvan Ungureanu, din cauza optiunii acestuia pentru postul de la Viena, in conditiile in care fostul ministru de Externe reprezenta cel mai puternic candidat de pe lista liberala pentru alegerile europarlamentare.

Motivul principal pentru care Mihai-Razvan Ungureanu isi doreste revenirea in postul de la Viena ar fi faptul ca sotia sa, care a nascut la sfarsitul lunii decembrie un baietel botezat Stefan, lucreaza ca medic anestezist in capitala Austriei inca din anul 2003.

Ungureanu a intrat in PNL in martie 2005, motivandu-si gestul prin faptul ca a obtinut functia de ministru de externe cu sprijinul politic al liberalilor.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandihttp://cristina-darmina-iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite

Rublev îl elimină pe Carlos Alcaraz de la Madrid după două ore de joc

Carlos Alcaraz, tenismanul spaniol care ocupă locul 3 în clasamentul mondial, a suferit o înfrângere în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...

Doar 22% dintre copiii romi urmează studii liceale

Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78% (față de 95% pentru copiii români din vecinătate). Decalajul se mărește din nou în...

Rublev îl elimină pe Carlos Alcaraz de la Madrid după două ore de joc

Carlos Alcaraz, tenismanul spaniol care ocupă locul 3 în clasamentul mondial, a suferit o înfrângere în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă