21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportUdrea: Doar cu sprijinul PDL, nu îl putem bate pe Crin Antonescu

Udrea: Doar cu sprijinul PDL, nu îl putem bate pe Crin Antonescu

Elena Udrea a declarat, la B1 TV, că va cumpăra teren agricol, pentru a avea o fermă renabilă.

”Atât cât îmi permit, voi cumpăra teren agricol pentru a avea o fermă rentabilă. Dacă nu îmi permit, voi lua teren în arendă”, a declarat Elena Udrea.

”Am cumpărat prima parcelă de teren la începutul acestei toamne, nu după ce a apărut povestea preşedintelui. Chiar şi astăzi am semnat un contract pentru doua hectare de teren”, a declarat Udrea.

”În total, am 80 de hectare, dar de semnat, am semnat pentru mult mai puţin. Hectarele sunt în Călăraşi, în Giurgiu şi, în curând, în Dâmboviţa”, a mai spus Elena Udrea.

Elena Udrea a declarat că politicienii români sunt obişnuiţi să facă afaceri prin trafic de influenţă.

”Politicianul e obişnuit să facă bani din afaceri cu statul, prin trafic de influenţă”, a declarat Elena Udrea, care a adăugat că s-a săturat de ”trântori” şi vrea să vadă oameni care muncesc.

”Predoiu a trecut printr-o competiţie internă (…). Am făcut următoarea analiză. PDL trebuie să-l învingă, în turul I al competiţiei prezidenţiale, pe Crin Antonescu”, a declarat Elena Udrea, care a adăugat că nu se mai bazează pe sondaje.

”Analizez potenţialul candidat şi în dinamica lui în timp. Ungureanu are mai mult decât partidul pe care îl conduce. Are mai mult şi decât toţi ceilalţi lideri ai dreptei. Dreapta are, deja, două variante: varianta Cătălin Predoiu şi varianta Ungureanu. Doar cu sprijinul PDL, nu îl putem bate pe Crin Antonescu”, a declarat Elena Udrea.

”Strategia actuală îi conduce pentru a se distanţa de preşedinte, dar asta nu îi ajuta”, a declarat Elena Udrea.

În opinia Elenei Udrea, PDL trebuie să fie motorul dreptei şi ar trebui să fie cel care să pornească unificarea dreptei. ”Când eşti cel mai mare, nu trebuie să ai aroganţe, ci trebuie să-i inviţi tu pe ceilalţi mai mici la unificare”, a spus Udrea.

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat că i se pare mai corect controlul BNR la CEC cu privire la creditul Ioanei Băsescu, decât înfiinţarea unei comisii unde parlamentarii puterii să facă un spectacol mediatic. „Întâi s-a anunţat de către domnul Ponta că e ilegal şi apoi s-a căutat o problemă. Dacă ai în mod real un dubiu legat de modul în care a fost acordat acest credit, fie faci denunţ la DNA, fie ceri BNR să facă un control. Mai corect este să facă BNR un control, decât să se facă o comisie parlamentră, unde ştim ce se va întâmpla. Vor veni parlamentarii puteri şi vor face spectacol mediatic pe acest subiect. E mult mai corect decât să pui nişte politruci să analizeze un credit acordat de CEC”, a declarat Udrea.

Tototadă, Elena Udrea a declarat că nu se gândeşte să candideze la preşedinţie anul viitor. ”Aş candida doar dacă din sondaje ar reieşi că am potenţialul cel mai mare”, a conchis Elena Udrea.

Deputatul PDL a mai declarat că implicarea preşedintelui Traian Băsescu va conta foarte mult la alegerile prezidenţiale şi că, dacă se va implica explicit, mult din electoratul său îl va urma.

Cele mai citite

Mamele cu copii ar putea ieși mai devreme la pensie

Mai mulţi parlamentari de la PNL au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public...

Florinel Coman, după ce FCSB a cucerit primul titlu din ultimii 9 ani: „E un moment unic care va rămâne în inima mea”

FCSB a învins-o pe Farul cu 2-1, sâmbătă seara, pe Arena Națională, și a cucerit un nou titlu după 9 ani de așteptare. La...

Scrima românească, reprezentată la Paris! Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat concursul desfăşurat sâmbătă la turneul preolimpic de scrimă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă