27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportTribunalul Bucureşti a admis înfiinţarea USL

Tribunalul Bucureşti a admis înfiinţarea USL

Tribunalul Bucureşti a admis, joi, acţiunea de înregistrare a alianţei politice dintre PSD şi ACD, denumită Uniunea Social Liberală (USL).

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că instanţa a admis acţiunea depusă de PSD şi ACD, fiind astfel înfiinţată USL.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că la termenul de joi în procesul de înscriere a Uniunii Social Liberale la Tribunalul Bucureşti concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale “celor din sală” au fost de admitere a cererii.

“Sper ca la ora 18.00 (când este programată o conferinţă comună Victor Ponta-Crin Antonescu – n.r.) practic să existe în mod oficial, sigur se anunţă de către Tribunal înfiinţarea USL. Este o procedură judiciară simplă, mă bucur că s-a finalizat şi nu cred că mai are rost să discutăm de ce se amână justiţia”, a mai afirmat el.

USL nu a fost încă înregistrată la Tribunal, deşi a depus actele în acest sens încă din 8 martie 2011. Ultimul termen pentru discutarea înregistrării alianţei a fost stabilit pentru 1 septembrie.

 

Cele mai citite

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...
Ultima oră
Pe aceeași temă