30 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSportTokes anunţă o iniţiativă civică europeană pentru autonomia maghiarilor din ţările vecine...

Tokes anunţă o iniţiativă civică europeană pentru autonomia maghiarilor din ţările vecine Ungariei

Europarlamentarul Laszlo Tokes anunţă că face demersuri pentru o “iniţiativă civică europeană privind autonomia comunităţilor istorice tradiţionale maghiare”, care vizează toate statele vecine Ungariei, “cu respectarea suveranităţii şi limitelor graniţelor acestor ţări”, scrie Mediafax.

Tokes a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că a început demersurile pentru lansarea unei “iniţiative civice europene privind autonomia comunităţilor istorice tradiţionale maghiare” din toate statele vecine Ungariei, iniţiativă pentru care se vor strânge semnături, urmând ca apoi, cu sprijinul autorităţilor de la Bruxelles, aceasta să fie adoptată la nivel european şi obligatorie de aplicat pentru statele respective, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tokes a spus că procedura este în curs de derulare, proiectul fiind depus la un birou juridic al Parlamentului European, care îi analizează legalitatea.

“Se ocupă fostul deputat Szilagyi Zsolt (fost deputat UDMR, acum angajat al biroului europarlamentarului Tokes – n.r.). Am înaintat textul nostru de iniţiativă spre un control de normă legală, juridică, spre biroul respectiv de la Bruxelles şi aşteptăm textul lor (al comisiei juridice a Parlamentului European – n.r.). În orice caz, pentru noi anul acesta va fi Anul Autonomiei şi vom face tot posibilul pe plan politic şi pe plan juridic astfel încât cauza autonomiei să avanseze”, a spus europarlamentarul.

El a comparat iniţiativa cu cea a românilor care au dorit Unirea din 1918.

“Luăm exemplul de la strămoşii dumneavoastră români de la începutul secolului XX, care au avut ca scop principal dobândirea autonomiei în Ungaria de atunci”, a afirmat el.

Întrebat în ce anume ar consta autonomia pe care o vizează şi ce forme ar lua aceasta, Tokes a spus că este vorba în principal despre trei niveluri de autonomie.

“Avem un proiect de multiplă autonomie, ar fi nevoie de o conferinţă întreagă ca să vă informăm despre asta, dar în principal ar fi vorba despre autonomie teritorială, culturală, personală, de autonomia acelor localităţi care au o minoritate majoritară, care au nevoie de un statut special, dar putem vorbi şi despre autonomia unor aglomerări urbane, precum Cluj şi Braşov, unde procentul minorităţii maghiare este mare şi pentru care, ca şi la Bruxelles, pe baza înţelegerii locuitorilor, s-ar putea crea un statut special care i-ar putea avantaja pe toţi locuitorii”, a declarat Tokes, adăugând că aceste forme de autonomie specială ar putea fi dobândite de comunităţile maghiare în urma unor înţelegeri cu românii.

El a precizat că “iniţiativa civică europeană privind autonomia comunităţilor istorice tradiţionale maghiare vizează toate comunităţile maghiare din ţările de lângă Ungaria, cu respectarea suveranităţii şi limitelor graniţelor acestor ţări”, referindu-se la România, Serbia, Slovacia şi Ucraina.

Cele mai citite

Tragedie la pelerinajul de la Mecca. 14 persoane au murit

Pelerinajul anual musulman Hajj în Arabia Saudită a fost marcat de o tragedie pentru pelerinii iordanieni, după ce 14 persoane din Iordania au pierit...

Țara care va implementa săptămâna de lucru de şase zile

Grecia urmează să implementeze o săptămână de lucru de șase zile, într-un efort de a combate deficitul de muncitori calificați, o problemă acută în...

Jador și Oana Ciocan vor merge pe drumuri separate. “Da, m-am despărțit”

Despărțire șoc în showbiz-ul românesc. Artistul Jador și Oana Ciocan s-au despărțit, potrivit spuselor cântărețului. În lumea showbiz-ului românesc, Jador și Oana Ciocan au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă