21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportTenisRafael Nadal, victorie la revenirea în circuitul ATP! Spaniolul s-a calificat în...

Rafael Nadal, victorie la revenirea în circuitul ATP! Spaniolul s-a calificat în turul secund la Barcelona

La revenirea în circuitul profesionist după mai bine de trei luni de absență, Rafael Nadal s-a calificat în turul secund al turneului ATP 500 de la Barcelona, după ce l-a învins pe italianul Flavio Cobolli în două seturi, 6-2, 6-3.

Rafael Nadal s-a impus lejer, după o oră şi 25 de minute de joc, în faţa lui Flavio Cobolli, locul 62 ATP. Următorul adversar al spaniolului va fi australianul Alex de Minaur (11 ATP).

În acest an, tenismenul în vârstă de 37 de ani a declarat pe rând forfait la turneele de la Doha, Indian Wells şi Monte Carlo, invocând de fiecare dată acelaşi motiv: „Corpul meu nu îmi mai permite”.

Spaniolul, care va împlini 38 de ani pe 3 iunie, în timpul Grand Slam-ului de la Roland Garros, a jucat doar trei meciuri oficiale de la accidentarea sa în turul al doilea de la Australian Open 2023. Asta s-a întâmplat în luna ianuarie, la Brisbane, unde a fost eliminat în sferturile de finală.

Rafael Nadal are în palmares 12 trofee cucerite la turneul de la Barcelona, unul dintre preferatele sale.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă