27.9 C
București
marți, 7 iulie 2026
AcasăSportCupa MondialăBelgia i-a răspuns lui Trump pe teren! Gestul făcut după eliminarea Statelor...

Belgia i-a răspuns lui Trump pe teren! Gestul făcut după eliminarea Statelor Unite

Belgia a învins categoric Statele Unite, scor 4-1, în optimile Campionatului Mondial, iar jucătorii lui Rudi Garcia au transmis un mesaj simbolic după ultimul gol al partidei.

Belgia s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial după victoria cu 4-1 în fața Statelor Unite, într-un meci disputat pe fondul controverselor provocate de anularea suspendării lui Folarin Balogun.

În zilele premergătoare partidei, cazul atacantului american a stârnit numeroase reacții, după ce FIFA a decis anularea suspendării primite în urma eliminării din meciul cu Bosnia și Herțegovina. Presa internațională a relatat că președintele Statelor Unite, Donald Trump, a intervenit personal pe lângă președintele FIFA, Gianni Infantino, pentru reanalizarea sancțiunii.

Belgienii au ironizat gestul lui Donald Trump după golul de 4-1

Prezența lui Balogun în primul „11” nu a schimbat însă soarta confruntării. Belgia s-a impus clar cu 4-1 și a obținut calificarea în sferturile de finală.

După golul care a stabilit scorul final, mai mulți jucători belgieni, printre care Romelu Lukaku, Thomas Meunier, Axel Witsel și Leandro Trossard, au sărbătorit imitând dansul devenit celebru al lui Donald Trump, cu mișcările caracteristice ale brațelor și trunchiului.

Ulterior, Axel Witsel a explicat că momentul nu a fost spontan.

„A fost ideea grupului”, a declarat mijlocașul belgian.

Mesajul a continuat și pe rețelele de socializare. Contul oficial al naționalei Belgiei a publicat imagini de la golul de 4-1 și a transmis un mesaj format din doar două cuvinte: „Overturn this”, o referire ironică la decizia prin care suspendarea lui Balogun a fost anulată.

Belgia va întâlni în sferturile de finală selecționata Spaniei.

Pentru Statele Unite, parcursul la Campionatul Mondial se încheie în optimi, iar cea mai bună performanță a naționalei americane în acest secol rămâne calificarea în sferturile de finală ale ediției din 2002.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Dragoș Pîslaru: Statul a eșuat în protejarea persoanelor vulnerabile din cazul azilelor din Bihor

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, luni seară, că situația azilelor ilegale din Bihor „demonstrează că statul român este în multe cazuri...

Ostapenko a aprins din nou spiritele! Adversara a refuzat să-i strângă mâna după un final incendiar

Jelena Ostapenko și Laura Siegemund au fost protagonistele unui nou moment tensionat la Wimbledon, după un sfert de finală de dublu mixt încheiat cu...

Rezultatele la Bacalaureat 2026: aproape 75% dintre candidați au promovat înainte de contestații

Rezultatele sunt considerabil mai bune în cazul elevilor care au terminat liceul în acest an, unde rata de promovare a ajuns la 79,7%Ministerul Educației...
Ultima oră
Pe aceeași temă