24.4 C
București
marți, 22 aprilie 2025
AcasăSportTenisGALERIE FOTO. Eugenie Bouchard continuă evoluțiile dezamăgitoare

GALERIE FOTO. Eugenie Bouchard continuă evoluțiile dezamăgitoare

Fostă finalistă la Wimbledon și una din cele mai celebre sportive de pe rețelele de socializare, Eugenie Bouchard continuă să dezamăgească pe terenul de tenis. Canadianca a fost eliminată rușinos încă din primul tur al calificărilor turneului londonez.

În 2012, Bouchard câștiga Wimbledonul la juniori, iar doi ani mai târziu, în 2014, aceasta pierdea finala turneului de Grand Slam în fața Petrei Kvitova, după ce în penultimul act o elimina pe Simona Halep.

Chiar dacă nimic nu părea să-i umbrească ascensiunea, nouă ani mai târziu, sportiva nu a mai reușit să treacă nici măcar de calificările turneului de la Wimbledon. Canadianca a fost elimiantă de belgianca Greet Minnen, după doar o oră și 37 de minute, în două seturi, cu scorul de 6-4, 7-5.

Clasată în prezent pe locul 218 WTA, Bouchard pune enormul regres pe seama accidentărilor suferite de-a lungul timpului. Într-un interviu recent, aceasta a vorbit deschis despre dificultățile care survin în urma accidentărilor și și-a arătat simpatia față de colega ei de breaslă, Emma Răducanu, care se află într-o situație similară după victoria remarcabilă de la US Open: „Chiar o înțeleg. Are un parcurs grozav, e pregătită pentru viață și a avut realizări uimitoare. Dar pot înțelege presiunea și atenția excesivă la care este supusă”.

Considerată una dintre cele mai sexy jucătoare de tenis, Eugenie a pozat pentru celebra revistă Sports Illustrated și are 2,4 milioane de urmăritori pe Instagram, iar brandurile se întrec în oferte pentru a-i obține semnătura și promovarea.

Recent, blondina a încheiat un acord cu New Balance, după o perioadă de 10 luni în care nu a avut niciun sponsor tehnic. Anterior, Bouchard renunțase la colaborarea cu Nike din cauza faptului că firma de echipament sportiv o trata ca pe oricare altă sportivă din circuit, fără a-i personaliza kit-urile de concurs.

Canadianca a dezvăluit că a fost convinsă să semneze cu noul sponsor de către Sorana Cîrstea. „De-a lungul anilor am cunoscut câteva fete care purtau lucrurile lor, Sorana Cîrstea și Heather (n.r. Watson). Sunt niște echipamente drăguțe și nu le poartă foarte multe jucătoare”, a declarat Bouchard pentru Essentially Sports.

De-a lungul carierei, Bouchard a cucerit un singur titlu WTA, la Nurnberg, în 2014, și a mai pierdut alte cinci finale, la Osaka, Wimbledon, Wuhan, Hobart și Kuala Lumpur.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Boicot în Serie A! Decizia după moartea Papei stârnește revoltă la Roma

Lazio refuză să joace cu echipa lui Dan Șucu miercuri, în semn de protest față de decizia Ligii. Serie A se confruntă cu un val...

Nu-i plac rebelii! Flick reacționează după criza jucătorilor Barcelonei: „Decizia a fost corectă”

Tehnicianul catalanilor spune că înțelege frustrările, dar nu acceptă gesturile nervoase. Antrenorul Barcelonei, Hansi Flick (59 de ani), a oferit un răspuns tranșant în urma...

ROBOR urcă din nou: Creditele în lei devin mai costisitoare

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor a scăzut la 5,55% pentru trimestrul IV din 2024, față de 5,66% în trimestrul anterior Indicele ROBOR la trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă