1.1 C
Bucharest
Monday, 11 December 2023
HomeSportTenisAna Bogdan o învinge pe Jaqueline Cristian și merge în semifinalele turneului...

Ana Bogdan o învinge pe Jaqueline Cristian și merge în semifinalele turneului WTA Parma

Ana Bogdan s-a calificat în semifinalele turneului WTA 125 de la Parma, după ce a învins-o în trei seturi pe Jaqueline Cristian, cu 4-6, 6-1, 7-6, joi, în sfertul de finală 100% românesc.

A doua favorită a competiției, Ana Bogdan a obţinut victoria după două ore şi 26 de minute. Jaqueline Cristian s-a impus în primul set cu 6-4, diferenţa fiind făcută de un break reuşit la 2-2. Ana Bogdan a dominat actul secund, câştigând cu 6-1. În decisiv, Ana Bogdan a avut 5-3, dar Jaqueline Cristian a câştigat trei ghemuri la rând, iar setul a ajuns în tiebreak, unde Ana Bogdan nu i-a lăsat nicio şansă compatrioatei sale (7-1).

Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 3.478 de euro şi 29 de puncte WTA.

După acest succes, Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 5.222 de euro şi 57 de puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe maghiara Anna Bondar (26 ani, 105 WTA), cap de serie numărul şapte.

Românca are 2-1 în meciurile directe cu Bondar, pe care a învins-o în 2019, în calificări la Istanbul, cu 2-6, 6-3, 6-3, şi anul acesta la Madrid, în primul tur, cu 4-6, 6-4, 7-6 (7/2). Bondar a câştigat la începutul anului, în primul tur la Australian Open, cu 6-2, 2-6, 6-3.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă