3.8 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSportTăriceanu: Proiectul Constituţiei are aiureli din coşmarurile lui Băsescu

Tăriceanu: Proiectul Constituţiei are aiureli din coşmarurile lui Băsescu

Fostul premier PNL Călin Popescu Tăriceanu consideră că proiectul de revizuire a Constituţiei, propus de preşedintele Traian Băsescu, prevede „derapaje” care sunt „aiureli” ce derivă din „coşmarurile” preşedintelui, relatează Mediafax.

„Toţi cetăţenii României vor fi afectaţi de o astfel de Constituţie care prevede nişte derapaje care nu sunt comune cu nici o altă Constituţie din Europa. Sunt nişte aiureli care derivă din coşmarurile preşedintelui„, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, Călin Popescu Tăriceanu.

El a precizat că propunerile de modificare a Constituţiei reprezintă o diversiune de la principalul subiect, care ar trebui să fie ieşirea din criza economică.

„Propunerile constituie o diversiune de la ceea ce ar trebui să fie în România discuţia principală, anume, ce facem să ieşim din criză cât mai repede, ce facem să restabilim puterea de cumpărare a categoriilor afectate de criza economică, iar aici mă refer atât la salariaţi, cât şi la pensionari. România nu moare acum de Constituţie”, a mai afirmat fostul premier liberal.

El susţine că va fi greu ca proiectul de revizuire a Constituţiei să treacă de Parlament deoarece are nevoie de voturile a două treimi din parlamentari.

„O revizuire de Constituţie trebuie să treacă prin Parlament nu cu orice majoritate, nu cu majoritate de 50 la sută +1, trebuie 2/3, 2.3 slavă domnului că nu le are”, a spus Tăriceanu.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis Consiliului Legislativ, miercuri, proiectul legii de revizuire a Constituţiei, în vederea avizării acestuia.

Cele mai citite

Liga Campionilor: Benfica Lisabona-FC Barcelona 4-5 într-un meci dramatic, decis pe final

FC Barcelona a reușit o victorie epică, 5-4 cu Benfica, la Lisabona, marți seara, în etapa a șaptea a Ligii Campionilor la fotbal. Benfica a...

Gigi Becali se delimitează de Călin Georgescu: Așa cum m-a păcălit pe mine, a păcălit două milioane de oameni

George Simion și Gigi Becali bat în retragere în ceea ce privește susținerea lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Dacă acum câteva săptămâni Simion îşi...

Nicolae Constantinescu, medicul care a salvat numeroase vieți la Revoluția din decembrie 1989 și la Mineriada din 1990, a plecat la Domnul

„ Astăzi, 21 ianuarie 2025, domnul doctor Nicolae Constantinescu, președintele Fundației Culturale Memoria și directorul Memoria – revista gândirii arestate, a plecat la Domnul”,...
Ultima oră
Pe aceeași temă