26.2 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSportSwoboda: Trebuie să ACCEPTĂM decizia CCR de a nu valida referendumul

Swoboda: Trebuie să ACCEPTĂM decizia CCR de a nu valida referendumul

Hannes Swoboda, liderul Grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European, scrie, pe Twitter, că decizia CCR de a nu valida referendumul din 29 iulie trebuie acceptată, potrivit Mediafax.

Citeşte şi REFERENDUMUL a fost INVALIDAT. Traian Băsescu se ÎNTOARCE la COTROCENI

„A fost o decizie politică a cetăţenilor din România împotriva lui Băsescu, dar din punct de vedere legal nu a fost validată. Trebuie să acceptăm acest lucru”, afirmă liderul grupului S&D din PE, într-o postare pe Twitter, la mai puţin de o jumătate de oră de la anunţul oficial al Curţii Constituţionale privind referendumul.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curţii Constituţionale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată.

De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”.

Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.

În comunicatul dat publicităţii de Curtea Constituţională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile de şef al statului.

Cele mai citite

Tuchel, făcut praf după eliminare! Legendele Angliei au indicat marele vinovat

Thomas Tuchel a devenit ținta criticilor în Anglia după înfrângerea dramatică suferită în fața Argentinei, scor 1-2, în semifinalele Campionatului Mondial.Anglia a ratat calificarea...

Anne Hathaway, noi detalii despre cea de-a treia sarcină. Actrița a dezvăluit cum i s-a schimbat stilul vestimentar

Anne Hathaway a vorbit despre schimbările pe care le-a făcut în garderoba sa de când este însărcinată cu al treilea copil. Actrița, în vârstă...

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru lipsire de libertate în dosarul privind o echipă de jurnaliști

Parchetul General a anunțat trimiterea în judecată a europarlamentarului Diana Șoșoacă pentru patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, într-un dosar care...
Ultima oră
Pe aceeași temă