33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportSulfina Barbu, despre Nicolăescu: Se comportă ca un caniche care latră la...

Sulfina Barbu, despre Nicolăescu: Se comportă ca un caniche care latră la cei care-l supără pe stăpân

Vicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu, a criticat reacţia dură a deputatului PNL, Eugen Nicolăescu, faţă de ambasadorul SUA în România. Barbu îl compară pe liderul liberal cu un “caniche care latră la cei care-l supără pe stăpân”, potrivit RFI.ro

Nicolăescu spunea, miercuri, că americanii văd singuri ce se întâmplă în România şi “n-au nevoie să fie dirijaţi, intoxicaţi, otrăviţi de oameni ca Mark Gitenstein”.

Sulfina Barbu consideră că “declaraţiile aiuritoare ale domnului Eugen Nicolăescu nu fac decât să-l alunge pe domnul Gitenstein din România. Se comportă, din păcate, distructiv la adresa relaţiilor cu partenerul nostru strategic. Toată lumea ştie că domnul ambasador exprimă punctul de vedere al administraţiei Obama, al conducerii Statelor Unite şi nu exprimă un punct de vedere personal şi toată lumea ştie că susţine România în lupta împotriva corupţiei, în lupta ei pentru integrare deplină în structurile europene şi structurile NATO, deci este un partener. Un astfel de comportament nu face decât să dea din nou o lovitură credibilităţii”.

În opinia Sulfinei Barbu, “domnul Eugen Nicolăescu se comportă precum un căţel, caniche, care latră la cei care-l supără pe stăpân. Ştim foarte bine că domnul Crin Antonescu este supărat şi pe Comisia Europeană şi pe administraţia Obama şi acum domnul Nicolăescu, probabil, pentru că a fost pus preşedinte interimar la Organizaţia Sectorului 1, ca să dea bine în faţa şefului de partid, latră la cei care l-au supărat pe domnul Crin Antonescu”.

Acuzaţiile lui Eugen Nicolăescu la adresa lui Mark Gitenstein

Americanii văd singuri ce se întâmplă în România şi “n-au nevoie să fie dirijaţi, intoxicaţi, otrăviţi de oameni ca Gitenstein”, spunea miercuri la RFI viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat marţi că este îngrijorat de posibilitatea ca seria de alegeri dificile de care se apropie România să dezbine poporul. El menţionează nevoia ca politicienii români să se întoarcă la o coabitare civilizată şi stabilă.

“Urmează provocări extrem de mari. România se apropie de o serie de alegeri dificile, care este posibil să dezbine poporul. Sincer, sunt îngrijorat. După încheierea războaielor politice, vor reuşi politicienii români să se întoarcă la o formă de coabitare civilizată şi stabilă?”, s-a întrebat ambasadorul.

Citeşte şi: Nicolăescu: Americanii nu au nevoie să fie dirijaţi, intoxicaţi, otrăviţi de oameni ca Gitenstein

Cele mai citite

Comisia Europeană spune că România tot nu e pregătită să treacă la euro

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene (CE), în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Cod galben de inundații pe râuri din 12 județe, până mâine la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz pe râuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă