4.3 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSportMinistrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a anunțat că înzestrarea Flotei Militare va dura...

Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a anunțat că înzestrarea Flotei Militare va dura șapte ani

Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a declarat, la Constanța, că programul de înzestrare a Forțelor Navale Române cu cele patru corvete noi are o componentă ce include realizarea etapei a doua de modernizare și înarmarea fregatelor de Tip 22 (F-221 Regele Ferdinand și F-222 Regina Marii), achiziționate în urmă cu 14 ani din Marea Britanie, conform proiectului de hotărâre de guvern publicat pe site-ul MApN, pentru consultare publică, potrivit Agerpres.

"Cele patru corvete vor fi achiziționate într-un efort pe care îl apreciem la șapte ani de zile. Va fi o procedură de dialog competitiv și suntem interesați, așa cum v-am spus, ca mai multe dintre aceste activități economice să se desfășoare în România, pentru că avem nevoie de dezvoltare economică, de locuri de muncă, de taxe și impozite și de transfer tehnologic important. Am văzut anumite comentarii prin presă că nimeni nu vine să construiască special pentru noi un șantier naval care să producă patru corvete.

S-a înțeles greșit; pe noi ne interesează colaborările cu industria românească de profil și sunt firme cu capital românesc sau cu capital străin care au facilități de producție în România, la Brăila, la Galați, la Tulcea, la Constanța, chiar și la Mangalia", a explicat Adrian Țuțuianu, la Baza aeriană Mihail Kogălniceanu.

Potrivit ministrului de resort, s-a decis că modernizarea fregatelor trebuie să aibă loc concomitent cu construcția celor patru corvete.

"Fregatele intră în același pachet de măsuri, pentru că efortul de modernizare a fregatelor trebuie să fie făcut concomitent cu construcția corvetelor și trebuie să fie lucruri complementare, se completează unele pe altele, la care se adaugă și componenta de înarmare a acestor nave de luptă", a subliniat ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu.

Cele mai citite

Agricultura românească, între evoluție și stagnare

România se află printre cele cinci state care somează Comisia Europeană să introducă taxe de import pentru cerealele din Ucraina Aderarea României la Uniunea Europeană...

O delegaţie ucraineană s-a întâlnit cu reprezentanți ai echipei lui Donald Trump

O delegaţie ucraineană condusă de Andrii Iermak, consilierul principal al preşedintelui Volodimir Zelenski, s-a întâlnit miercuri, la Washington, cu reprezentanţi importanţi ai echipei preşedintelui...

Ucraina a rămas fără ajutoare de la SUA. Un republican apropiat de Trump a blocat un proiect al lui Biden

Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, a respins miercuri cererea administrației Biden de a include 24 de miliarde de dolari pentru ajutoarele legate de Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă