32.5 C
București
marți, 15 iulie 2025
AcasăSportŞefa MAI, Carmen Dan: Mai sunt 8.400 de angajaţi ai Ministerului de...

Şefa MAI, Carmen Dan: Mai sunt 8.400 de angajaţi ai Ministerului de Interne, care îndeplinesc condiţiile de pensionare anul acesta

Şefa MAI, Carmen Dan, a declarat, la postul de televiziune Antena 3, că peste 8.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne îndeplinesc, în 2017, condiţiile necesare de pensionare, iar o statistică arată că anul acesta au părăsit sistemul, până în prezent, peste 4.000 de persoane.

„Eu am cerut o analiză şi, în anul 2017, mai sunt 8.400 care, în mod legal, ar îndeplini condiţiile de pensionare. Eu cred că şi situaţia în care ar alege toţi cei 8.400 să se pensioneze ne-am duce către aceeaşi cifră. Şi să nu uităm că până la urmă vorbim de un sistem care are un deficit de personal 20.000 de angajaţi. Dacă am fi continuat în ritmul ăsta, mă întreb unde am fi ajuns, pentru că acest sistem a început a pierde oameni din 2010, când ştim foarte bine ce s-a întâmplat. În acest moment, avem un deficit de 20.000 de persoane. În zona de ordine publică e deficitul cel mai mare”, a explicat ministrul de Interne, Carmen Dan, la Antena 3.

Aceste declaraţii au fost lansate în urma discuţiei în jurul cifrelor personalului din sistem în anii 2016 şi 2017. Potrivit datelor prezentate, dacă în anul 2016 s-au pensionat 12.500 de angajaţi şi au fost încadraţi 5.250 noi, anul acesta s-au retras 4.400 de oameni, în vreme ce 5.350 s-au angajat.

Cele mai citite

Controverse în Italia: apeluri pentru anularea concertului susținut de dirijorul prorus Valery Gergiev

Italia se confruntă cu presiuni interne și internaționale pentru a anula un concert programat pe 27 iulie la Reggia di Caserta, în apropiere de...

Trump recunoaște eșecul apropierii de Putin, dar reabilitează NATO: Nu mai e o alianță învechită

Comentariile vin la scurt timp după ce liderul de la Casa Albă a anunțat trimiterea de armament în Ucraina și a avertizat Moscova că...

Aeroport nou în sudul Capitalei: Primăria Sectorului 4 și CJ Giurgiu caută investitori pentru un proiect major de infrastructură

Primăria Sectorului 4 și Consiliul Județean Giurgiu au finalizat studiul de oportunitate pentru construirea Aeroportului Internațional București-Sud, un proiect de amploare ce va deservi...
Ultima oră
Pe aceeași temă